Top 7 cele mai frecvente probleme ale laptopului
Foarte mulți utilizatori de computere optează pentru un laptop, în special datorită portabilității. În acest fel, nu mai este obligatorie o locație fixă, iar majoritatea operațiunilor pot fi realizate remote. Indiferent dacă este vorba despre navigare pe internet, editare de documente sau video, vizionat sau filme sau ascultat muzică, toate aceste activități pot fi făcute de oriunde.
Din păcate, tocmai faptul că pot fi transportate foarte facil le poate cauza laptopurilor multe probleme. O geantă specială care să le protejeze de șocurile mecanice este ideală și le poate prelungi foarte mult viața. Cu toate acestea, există destule probleme care pot afecta integritatea și funcționarea unui laptop, printre care:
1. Durata de viață a bateriei
Autonomia din punct de vedere energetic este veriga slabă a laptopurilor. Chiar dacă atunci când sunt noi ele pot oferi câteva ore bune de lucru continuu, această facilitate se degradează odată cu trecerea anilor. În special cei care doresc un laptop de gaming se vor lovi de durata redusă de viață a bateriei, știut fiind că jocurile de ultimă generație solicită destul de mult capacitățile de consum ale laptopului. Dependența de o priză nu este ceva foarte grav, dar nici autonomia nu este un factor pe care să te poți baza.
2. Ecranul nu se aprinde
O situație des întâlnită se datorează de cele mai multe ori unei conexiuni defectuoase între computer și ecran. Atunci când pornești laptopul dar ecranul nu se aprinde, trebuie verificat dacă există o legătură funcțională între monitor și hard-disk-ul computerului. De multe ori poate fi nevoie de intervenția unui profesionist, care va repara firele interne deteriorate.
3. Coolerul este foarte zgomotos
Probabil prima problemă care semnalează că un laptop se apropie de finalul vieții, este un cooler foarte zgomotos, care nici măcar nu reușește să își îndeplinească misiunea. Laptopul este încins, iar utilizarea unor aplicații mai sofisticate poate duce la scoaterea unor sunete infernale.
4. Deteriorarea hard disk-ului
Deși este destul de greu de diagnosticat, având simptome similare cu multe alte defecțiuni, hard disk-ul deteriorat se manifestă printr-o funcționare bună la început, dar cu încetinirea rapidă a performanțelor. De asemenea, este posibil ca la pornirea laptopului să auzi tot felul de sunete cum ar fi scârțâieli sau trosnituri, iar asta înseamnă un singur lucru: laptopul trebuie dus de urgență la service. Sub nicio formă, un laptop cu hard disk-ul afectat nu trebuie utilizat în continuare, deoarece se poate ajunge la arderea lui sau la pierderea tuturor datelor stocate.
5. Display spart
Portabilitatea ridicată este cea mai frecventă cauză a ecranelor spart sau alte probleme cu ecranul. Atunci când laptopul este lovit, trântit sau afectat în orice fel, primul care suferă este ecranul. În special când crăpăturile sunt vizibile sau dacă ecranul este negru complet, trebuie mers la un service specializat care poate rezolva problema. Reparația poate fi destul de costisitoare și constă în înlocuirea completă a displayului, dar nu există altă variantă pentru ca laptopul să fie utilizat în continuare.
6. Supraîncălzire
Funcționarea sistemului de răcire este esențială pentru o bună funcționarea laptopului. În special în timpul sarcinilor solicitante, cum sunt jocurile de ultimă generație sau multitasking-ul, există pericolul supraîncălzirii și chiar arderea întregului sistem. Obligatoriu, laptopul trebuie oprit complet pentru o răcire adecvată, iar un drum la un service specializat poate duce la constatarea unui cooler defect sau care nu face față solicitărilor.
7. Tastatura nu funcționează
Se poate întâmpla ca anumite taste să nu poată fi apăsate deloc ori să nu producă niciun efect pe ecran. De cele mai multe ori, este vorba despre un blocaj fizic, se află ceva sub tastatură. Dar poate fi vorba și despre efectul turnării unor lichide sau alimente pe tastatură, ceea ce duce la lipirea butoanelor. Este nevoie de puțină pricepere pentru remedierea problemei, deoarece laptopul trebuie să fie demontat, iar tastatura curățată cu alcool.
Majoritatea problemelor de mai sus trebuiesc rezolvate de o persoană specializată, cât mai rapid de la identificarea lor. În acest fel, vei putea prelungi viața laptopului tău și vei evita necesitatea unor investiții mai mari.
Daniela Serban
Daniela Șerban este o jurnalistă dedicată, cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate la News24.ro. Specializată în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și evoluțiile legislative, oferind publicului informații esențiale și de ultimă oră. Toate articolele →
Citește și
Pot rezerva șezlonguri la piscină la Xanadu Resort Belek în avans?
De ce o ciorbă bună nu se poate face repede
Împrumut rapid: informații utile despre creditul express și condițiile de acordare
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Peste 800 de substanțe pot afecta hormonii. Cum ajung din ambalaje, cosmetice și plastic la tiroidă
Lyla
Horoscop 19 august 2026. Fecioară și Leu, cu zi bună pentru ordine
Bravonet
Alina Pușcău are 11 tumori la sân. Modelul se confruntă cu căderea părului din cauza tratamentului
Financiarul
Cum încearcă noul președinte al Columbiei să reducă șocul economic după un cutremur cu 304 morți
GetPony
Hyundai Tucson a fost redesenat complet în Coreea de Sud. Ce aduc în plus 20 mm și 40 mm
Revista Ioana
Ai deja panouri fotovoltaice racordate la rețea? Poți cere finanțare pentru o baterie de minimum 12 kWh