Un bărbat care transporta ilegal persoane în Olt s-a aruncat în râu
Un bărbat care efectua transport public de persoane ilegal s-a aruncat în râul Olt, luni 10 octombrie, atunci când a fost oprit pentru verificări de către poliţişti, el fiind scos nevătămat din apă cu ajutorul pompierilor.
Așadar, incidentul s-a produs în imediata apropiere a podului rutier peste Olt de la Slatina, unde poliţiştii rutieri efectuau verificări în trafic, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
„Astăzi, 10 octombrie a.c., în jurul orei 9,20, poliţiştii Serviciului Rutier Olt în timp ce desfăşurau activităţi de verificare a legalităţii transportului de persoane, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Găneasa, judeţul Olt, despre care existau informaţii că ar efectua transport public de persoane, fără a fi autorizat în acest sens. În momentul solicitării documentelor, conducătorul autoturismului a aruncat documentele pe carosabil şi a ieşit din autoturism, sărind în râul Olt”, a menționat sursa citată.
A fost scos nevătămat din râu de un echipaj de pompieri
La locul incidentului s-au deplasat un echipaj de pompieri, cu o barcă pneumatică, dar şi un echipaj medical de la Ambulanţă, pentru acordarea primului-ajutor. După ce a fost scos din apă şi adus la mal cu ajutorul pompierilor, bărbatul nu a necesitat îngrijiri medicale şi a refuzat transportul la spital.
Astfel că, conducătorul auto în cauză a fost sancţionat contravenţional potrivit normelor legale privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare al maşinii, în vederea suspendării dreptului de folosire a autoturismului pentru şase luni.
Cristian Matei
Cristian Matei semnează pe news24.ro articole la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un om a murit după ciocnirea unui autobuz cu o mașină la Craiova. Șase persoane au ajuns la spital
Șapte persoane rănite în coliziunea de pe A1, la Șagu. Poliția investighează cauza accidentului
Cadastrul eliberează extrase la ghișeu și la notar, după atacul informatic din iulie
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Manchester City ar putea fi exclusă din cupele europene dacă pierde apelul din ianuarie 2027
GetPony
Cum funcționează cutia CVT și de ce intervalul de schimb al uleiului trebuie verificat pentru fiecare model
Bravonet
Bela Bajaria părăsește Netflix după zece ani, cu Peter Rice desemnat succesor
Lyla
Aquafilling poate provoca complicații după 4-8 ani. Antonia a avut nevoie de trei operații
Revista Ioana
Cum găsești sprijin pentru copil după divorț. Ce reguli protejează relațiile de familie și cum alegi consilierea
Financiarul
Citizen Lab spune că reclame infectau fără clic dispozitive de la NATO, UE și Al Jazeera