Un pacient care era internat la Spitalul Județean din Craiova, declarat mort, deși este în viață.

Caz halucinant la Spitalul Județean din Craiova. Un bărbat internat acolo a fost declarat mort, deși omul este și acum în viață.

În plus, a fost anunțată până şi  familia, care a trăit durerea pierderii bărbatului, iar oamenii chiar începuseră pregătirile pentru înmormântare. Când au mers să îl ridice de la morgă au realizat că este vorba, despre altă persoană.  De asemenea, spitalul anunță că a început o anchetă internă.

Astfel, pacientul, un bărbat de 78 de ani, este internat la Terapie Intensivă de mai bine de o săptămână, după un episod epileptic sever.  Însă duminică, familia  acestuia a fost anunțată că a murit.

Aşadar, rudele au început să pregătească cele necesare, iar a doua zi au mers să ridice trupul neînsuflețit. Revoltător este că cel decedat avea la mână o etichetă cu identitatea lui reală, Însă nimeni nu a verificat. Când l-au văzut pe cel decedat, rudele le-au spus celor din spital că este vorba despre  un alt bărbat.

Ionel Voinea, ginere pacient a spus: ”Le-am spus că nu este el. Mi-au spus: “Cum domne, nu îți recunoști socrul?”. Între timp l-au dezvelit și am văzut că pe mână avea un tatuaj și atunci mai mult le-am spus că nu este. Spunea că e socrul meu și la un moment dat s-a uitat pe mână și avea un bilețel și era alt nume.”

Ștefania Voinea, fiica pacientului a declarat: ”Nu știu dacă puteți să vă dați seama ce simți în momentul în care te duci să îl iei de la morgă și ai aflat că trăiește. Când am ajuns sus am realizat că tatăl meu e acolo, tatăl meu trăia, efectiv trăia. L-am strigat, era cu ochii deschiși, am stat cinci minute lângă el.”

Mai mult, acasă, cei din familie cumpărau cele necesare pentru înmormântare. Au tocmit o firmă de pompe funebre, iar la biserică s-au tras clopotele, cum este obiceiul în sat.

Petrișor Oprea, băiatul pacientului”Trăim de trei săptămâni o traumă. Am chemat, am făcut groapa, la poartă, lume, cum se știe la înmormântare, cum se fac obiceiurile la țară.”

Copiii bărbatului se tem acum că există probabilitatea ca acesta, aflat la Terapie Intensivă, să fi primit un tratament greșit, în acel timp cât a figurat decedat.

Ștefania Voinea, fiica pacientului a mai spus: ”Poate să îmi spună cineva ce tratament a primit tatăl meu când fișele lui, probabil de duminică dimineață, erau jos, la morga?”

Doctori spun însă că omul a primit medicamentele corect și că s-ar fi ajuns în această situație din cauza volumului mare de munca.

Alice Drăgoescu, șef clinică ATI a precizat”În primul rând ne cerem scuze familiei. S-a declanșat o anchetă internă, vom vedea cine sunt vinovații și vom lua măsurile de rigoare. Acest incident este în urma suprasolicitării personalului din Terapie Intensivă.”

Familia nu a decis deocamdată daca va depune plângere la Colegiul Medicilor.

Sursa: stirileprotv.ro
Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.