Un primar renunţă la al şaselea mandat pentru un post la Curtea de Conturi
Acesta, câştigat şase mandate de edil al comunei Valea Salciei. Este totodată preşedintele filialei municipale a Asociaţiei Comunelor din România, fiind cel care a pus bazele organizaţiei în judeţ şi pe care a condus-o în tot acest timp.

Marian Muşat este unul dintre cei mai cunoscuţi primari din judeţul Buzău.
După 21 de ani de primar al comunei Valea Salciei, Marian Muşat a anunţat în mod surprinzător că renunţă la mandat.
„Au trecut mulţi ani, în care v-am simţit lângă mine. Acest lucru m-a făcut să fac tot ce se poate ca sa creez condiţii cât mai bune pentru cei care locuiesc sau vin în Valea Salciei . Mi-aş fi dorit să pot mai mult. Acolo unde am greşit vă rog să mă iertaţi. Mi-a plăcut să fiu aproape de copii, de tinerii, care mi-au fost elevi şi acum au ei copii, de părinţii lor peste care timpul şi-a pus amprenta înţelepciunii.
Acum, comuna noastră se află printre cele mai frumoase localităţi. Dacă unii n-o văd aşa noi o vedem că locuim în ea. Angajaţii Primăriei singuri nu pot să o ţină curată dacă nu ne implicăm fiecare din noi. Proiectele începute şi cele gândite pentru viitor vor fi duse mai departe de viceprimar şi echipa din Primărie.
Cât timp vor dori să facă lucruri frumoase şi bune pentru localitate vor beneficia de sprijinul meu, dacă îl doresc .Să selectaţi bine pe cei care vor reprezenta comuna. Să fie oameni care să aibă rădăcinile aici, să fie respectuoşi zi de zi nu doar când au interes, să aibă o vârstă care să le permită să ia decizii bune, dar să nu obosească, să iubească comuna şi oamenii care locuiesc în ea cu părţile şi defectele lor, să fie aproape de preot şi biserică.
Spun aceste lucruri deoarece în scurt timp după promovarea unui concurs nu voi mai fi primar, dar voi rămâne locuitor al comunei şi voi ajuta pe oricine îmi va cere sprijinul”, a spus primarul într-un mesaj pe Facebook.
Marian Muşat a dat concurs şi a câştigat un post de inspector la Curtea de Conturi Vrancea,
Localitate unde este şi familia lui, şi aşa îşi explică gestul de a renunţa la mandatul de primar după 21 de ani cât a condus Primăria din Valea Salciei.
Horatiu Preda
Horatiu Preda scrie la rubricile Externe, Actual și Știință de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028
Lyla
Persoanele cu Parkinson mai active au avut un declin mai lent al memoriei și mișcării într-un studiu
Revista Ioana
Cadoul de Crăciun de la firmă poate fi fără taxe până la 300 de lei. Ce condiții se aplică în 2026
Financiarul
Administratorii de site-uri se grăbesc să remedieze vulnerabilitățile PHP, între actualizări și opriri preventive
Dolce Sport
Valencia CF primește 100 de milioane de euro pentru investiții de la noul partener Pitchwise
GetPony
Volvo pregătește pentru Europa un electric mai ieftin decât EX60, cu livrări după vara lui 2027