Un tânăr şi-a omorât părinţii și și-a văzut nestingherit de viață!
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Craiova, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a omorât părinţii, în urmă cu o săptămână, cadavrele acestora fiind găsite în stare de putrefacţie, abia marţi, notează realitateadecraiova.net.
Din primele date reiese că poliţiştii au fost alertaţi de o vecină a cuplului. Aceasta le-a spus oamenilor legii că nu-i mai văzuse pe bărbatul în vârstă de 61 de ani și pe femeia în vârstă de 50 de ani din data de 8 septembrie.
De asemenea, cadavrele celor doi au fost găsite pe un pat, în stare de descompunere.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii însoțiți de tehnician criminalist, iar, în imobil, pe pat, au fost găsite cele două persoane, decedate, cadavrele fiind în stare de putrefacție. Sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost constituită echipă complexă de cercetare, formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției nr. 12 Poliție Rurală Daneți și Serviciului Criminalistic. Cele două cadavre au fost transportate la morga Spitalului Clinic Județean Filantropia Craiova, unde, în urma efectuării necropsiei, medicul legist din cadrul I.M.L. Craiova a constatat preliminar, în cazul ambelor victime, că moartea ar fi fost violentă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Girgorescu.
Conform anchetatorilor, fiul victimelor, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Craiova, în perioada 8-9 septembrie 2022, ar fi aplicat multiple lovituri celor două victime în zona capului, folosind un obiect dur, după care ar fi părăsit imobilul.
Acesta a fost audiat şi reţinut.
„În urma probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj”, spun poliţiştii.
Stefania Nistor
Stefania Nistor este o jurnalistă sportivă cu peste 8 ani de experiență, recunoscută pentru reportajele sale dinamice despre Superliga și piața transferurilor. Contribuind la News24.ro, ea aduce cititorilor cele mai proaspete analize și știri din lumea sportului românesc și internațional. Toate articolele →
Citește și
Vremea se schimbă înainte de școală. Maximele coboară de la 33 la 20 de grade
Părinții ar putea găsi mai repede consilier și logoped la școală, dacă proiectul trece
Trei morți și doi răniți după un accident pe DEx12, în Olt. Cum a ajuns un TIR oprit parțial pe banda 1
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
What’s Up și Miky intră în sezonul Drumul Mătăsii, fără bani și telefoane în cursă
Lyla
Feritina sub 30 ng/mL arată deficitul de fier. De ce hemoglobina poate fi încă normală
Revista Ioana
Podeaua se lipește după spălat când pui prea mult detergent; încearcă doar apă caldă
Financiarul
Hidroelectrica urcă factura din octombrie la 1,19-1,27 lei/kWh pentru noii clienți
Dolce Sport
Valentin Ceaușescu reapare într-o poză pusă de Balint, lângă Pițurcă și Lăcătuș
GetPony
Pentru 47% dintre tinerii britanici, mașina e doar un obiect util, nu statut