Valuri de amenzi de la ANAF.
ANAF a dat sute de mii de amenzi contribuabililor români care nu și-au achitat la timp dările către stat. Este vorba despre contribuțiile aferente veniturilor extrasariale din 2018.
Astfel,aproape 222.000 de persoane fizice au primit amenzi pentru neachitarea la termen a dărilor stabilite prin declaraţia unică, pentru veniturile extrasalariale realizate în anul 2018.
De asemenea, acestea sunt datele furnizate de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare pentru economica.net.Prin comparație, referindu-ne tot la anul 2018, 260.000 de contribuabili persoane fizice au plătit, la timp, dările către stat din veniturile extrasalariale obținute.
Cu Fiscul nu e de joacă
Însă din fericire, un an mai târziu, contribuabilii români s-au conformat. Aşa că, numărul de amenzi dat de Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost considerabil mai mic. Concret, conform datelor Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, vorbim despre un număr de patru ori mai mic de amenzi date contribuabililor în 2019, față de 2018.
Aşa că pentru veniturile extrasalariale obținute de români în anul 2019, Fiscul a dat numai 50.000 de amenzi, semn că românii s-au grăbit să își completeze, depună și plătească contribuțiile aferente Declarației Unice, în termenul legal prevăzut de autorități.
Declarația Unică 2021 se depune la Fisc pentru:
-declararea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente veniturilor realizate în 2020;
-declararea veniturilor estimate că vor fi realizate de persoanele fizice în anul 2021.
De asemenea, în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din chirii, Declarația Unică se depune în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului, dacă semnarea survine pe parcursul anului în curs. La fel și în cazul persoanelor fizice care încep o nouă activitate pe parcursul anului fiscal respectiv.
În plus, nu e nevoie să te deplasezi la una dintre unitățile teritoriale ale ANAF pentru a-ți depune Declarația Unică.
Mai mult, o poți face simplu, rapid, din confortul casei, prin Spațiul Privat Virtual al ANAF (SPV).
Iar, în cazul în care trimiți documentul către Fisc prin SPV, îți poți plăti contribuțiile sociale aferente prin IBAN-ul pus la dispoziție de instituție. IBAN-ul este aferent contului unității Trezoreriei statului pe raza căreia au domiciliul fiscal.
Mai mult decât atât, Declarația poate fi trimisă și prin intermediul serviciului Depunere declaratii, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.
Corina Popescu
Corina Popescu scrie la rubricile Externe, Politică și Actual de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
ANAF verifică folosirea personală a amenajărilor de agrement și a bunurilor de lux plătite de firme
Apartamentele închiriate turiștilor ar urma să aibă număr unic, iar platformele să raporteze date
Statul s-a împrumutat la 7,42% pe an, iar randamentul obligațiunilor pe 10 ani a urcat la 7,41%
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Volkswagen cere încărcare la maximum 80% pentru unele ID.4 și pregătește limitarea de la distanță
Bravonet
„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
Lyla
Migrena apare mai des la femeile cu endometrioză. Ce legătură au menstruația și durerea
Revista Ioana
Tot mai mulți copii ajung la Urgențe în Capitală cu simptome respiratorii sau digestive
Financiarul
Ce primește cumpărătorul pentru cei 200 de dolari în plus la Dell XPS 13
Dolce Sport
Etapa a doua din Liga Campionilor stabilește un record cu 78 de goluri