Vista Bank a finalizat fuziunea cu Credit Agricole Romania
Vista Bank a încheiat fuziunea cu Credit Agricole Romania, în urma căreia va deţine active de 1,6 miliarde de euro, anunță banca într-un comunicat.
De asemenea, după fuziune, Vista Bank va deţine credite de 900 de milioane de euro şi depozite de 1,4 miliarde de euro.
„Finalizarea integrării Credit Agricole Romania reprezintă un pas important pentru consolidarea Vista Bank în sistemul bancar din România, în linie cu strategia noastră de creştere accelerată. Am devenit o instituţie bancară mai puternică, mai eficientă şi mai competitivă, cu o capacitate sporită de a le oferi clienţilor noştri existenţi şi viitori servicii de calitate superioară şi o experienţă bancară îmbunătăţită”, a precizat Georgios Athanasopoulos, Director General al Vista Bank, într-un comunicat citat de Agerpres.
Așadar, Vista Bank este prezentă în șara noastră din anul 1998, fiind cunoscută anterior sub numele de Marfin Bank. Prin preluarea în iulie 2018 de către un nou acţionar, unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din sud-estul Europei, banca a cunoscut o importantă consolidare la nivel de business, management şi strategie. Vista Bank oferă soluţii financiare clienţilor persoane juridice medii şi mari, precum şi clienţilor persoane fizice cu venituri peste medie.
De asemenea, Credit Agricole România are o reţea de 14 sucursale, active totale de 535 milioane de euro, depozite de 410 milioane de euro şi credite de 395 milioane de euro.
Daniela Serban
Daniela Serban scrie la rubricile Externe, Politică și Infrastructură de pe news24.ro. Toate articolele →
Citește și
Yara J ar fi fost atacată cu o dronă lângă Sulina. Cei 17 marinari au fost salvați
Cum se verifică un produs cumpărat online, de la codul de bare la prețul din cele 30 de zile înaintea reducerii
Alexandru Petrescu: Pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară, dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
A1 Margina-Holdea a ajuns la aproape 80%. Deschiderea circulației este estimată pentru mai 2027
Bravonet
Procurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
Lyla
OMS avertizează că plumbul poate afecta copiii chiar la concentrații mici în sânge
Revista Ioana
Ce sprijin poți cere pentru încălzire și electricitate în 2026, în funcție de veniturile familiei
Financiarul
Industria a înregistrat un recul de 3,4% în ianuarie-august 2026, pe seria brută
Dolce Sport
Real Madrid a întors scorul de la 1-3 la Roma și a luat trei puncte în Liga Campionilor