Ce fac specialiștii pentru a crește valoarea de vânzare a unei mașini?

31

Există numeroase motive pentru care, în general, oamenii preferă să achiziționeze autovehicule second-hand. Dacă șoferii începători caută o mașină pe care să poată exersa, cei experimentați sunt atrași de costurile reduse comparativ cu cele practicate de către dealerii autorizați.

Cu toate acestea, instabilitatea financiară generată de situația pandemică de la nivel global ne-a determinat să devenim mai chibzuiți cu propriile economii și să ne gândim de două ori înainte de a cumpăra un anumit bun. Deși un vehicul nu este achiziționat de nou, asta nu înseamnă că nu presupune o oarecare cheltuială. Așadar, așteptările, dar și cerințele tuturor celor interesați de a deveni proprietari au crescut.

Motivați de dorința de a-și recupera investiția, vânzătorii auto caută constant soluții pentru a crește valoarea autovehiculelor, astfel încât să primească oferte pe cât se poate de mulțumitoare.

Cum procedează specialiștii auto spre a crește valoarea de vânzare a vehiculelor?

Recondiționarea jantelor: atunci când o mașină este de vânzare, însă are anvelopele extrem de uzate, există șanse destul de mari ca cei interesați să o cumpere să negocieze contravaloarea unui set nou de anvelope. De altfel, aceștia pot fi descurajați de ideea că anvelopele uzate pot însemna, de cele mai multe ori, un autovehicul cu probleme care la rândul său este foarte deteriorat. Prin urmare, majoritatea experților recomandă recondiționarea jantelor înainte de a scoate spre vânzare acea mașină, ceea ce contribuie la obținerea unui preț mai bun.

Schimbarea covorașelor auto: indiferent dacă exteriorul unui vehicul este impecabil, aspectul său interior este decisiv. Spre exemplu, una dintre metodele prin care un potențial cumpărător poate aprecia cât de îngrijită a fost acea mașină vizează starea în care se află preșurile auto. Fondatorul magazinului online nomadPARTS.ro le-a pregătit clienților săi o ofertă variată de accesorii auto, precum sunt covorașele auto dedicate, preșurile auto standard, paravanturi și nu numai, tocmai pentru a proteja interiorul mașinilor, spre a le oferi acestora o doză suplimentară de protecție și, bineînțeles, pentru a crește valoarea lor de piață.

Antreprenorul susține cu tărie că accesoriile auto amintite mai sus joacă un rol semnificativ în menținerea aspectului de „nou” a vehiculelor, sens în care calitatea acestora nu trebuie omisă de către actualii proprietari. Tot acesta îi sfătuiește pe șoferi să se documenteze cu atenție despre acest subiect și să aleagă o variantă de preșuri auto care să se potrivească cel mai bine cu modelul mașinii, în așa fel încât rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor.

Curățarea elementelor de sub capotă: fiecare dintre noi a întâlnit cel puțin un autovehicul impecabil de curat sub capotă. Totuși, o mașină destul de rulată care arată sub capotă ca una nouă ridică numeroase semne de întrebare și, de asemenea, stârnește o serie de suspiciuni. Astfel, zonele ușor accesibile pot fi curățate de praf sau de alte impurități (frunze, crengi, pietre, etc) cu ajutorul unui aspirator sau cu aer comprimat, însă niciodată nu trebuie depus un efort suplimentar spre a le face să strălucească la perfecție.

După cum vă puteți da seama din rândurile anterioare, strategiile pe care le utilizează specialiștii în tranzacții auto pot fi puse în practică chiar și de către persoane lipsite de experiență, în scopul de a obține un preț avantajos. Fie că este vorba despre cumpărarea unor covorașe auto noi, despre recondiționarea anvelopelor sau despre alte metode, cel mai important este să nu investiți sume piperate, pe care să le recuperați cu dificultate.

Citește și
Spune ce crezi