CFR cheltuie 1,2 milioane lei pe curățenie dar ploșnițele invadează trenul Timișoara-Arad

Gabriel Enache
| 51 citiri
plosnite tren

Un vagon al trenului Regio 2029, care circula pe ruta Timișoara Nord-Arad, a fost retras de urgență din circulație după ce un călător a descoperit și a filmat o colonie de ploșnițe între scaune. Incidentul, petrecut marți, 7 aprilie, a forțat CFR Călători să ia măsuri imediate de dezinsecție, deși compania susține că igienizarea se face periodic.

Reacția imediată a CFR Călători

După ce a observat insectele în timpul călătoriei, pasagerul a documentat totul cu fotografii și videoclipuri, trimițând ulterior o sesizare către compania feroviară. Iar răspunsul nu a întârziat. Vagonul a fost scos de pe traseu pentru o igienizare completă.

„În cazul de față, vagonul în care a fost identificat incidentul semnalat (din compunerea trenului R 2029 Timișoara Nord – Arad din 07.04.2026) a fost retras din circulație și s-a dispus aplicarea peste rând a procedurii de dezinsecție și deratizare de cel puțin 3 ori la interval de 2 zile. Soluția specială de dezinsecție este aplicată în toate spațiile vagonului, nu doar pe scaune și podea, procedura urmând a fi reluată după câteva zile, timp de o lună de zile. În locul vagonului afectat a fost introdus în circulație alt material rulant“, au transmis reprezentanții CFR Călători.

Next avertizează cu privire la creșterea prețurilor cu 1%, în timp ce cheltuielile salariale bugetare cresc cu 67 de milioane de lire sterline
RecomandariNext avertizează cu privire la creșterea prețurilor cu 1%, în timp ce cheltuielile salariale bugetare cresc cu 67 de milioane de lire sterline

Cum se apără compania

Potrivit companiei, astfel de situații sunt, de fapt, izolate. Explicația oficială este că insectele ajung în vagoane accidental, aduse prin bagajele călătorilor. CFR Călători insistă că procedurile de igienizare, deratizare și dezinsecție se desfășoară regulat pentru a reduce riscurile. Dar sunt aceste măsuri, pe bune, suficiente?

Conform normelor interne, salubrizarea vagoanelor se face la fiecare 24 de ore. Operațiunile mai serioase, de deratizare și dezinsecție, au loc lunar sau, în cazuri speciale, mai des, pe parcursul unei luni. Acestea din urmă necesită imobilizarea materialului rulant pentru aproximativ 48 de ore.

Costuri de milioane pentru igienizare

Dincolo de declarații, cifrele arată că se cheltuie sume considerabile pentru curățenie. Datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) arată că în vara anului 2025, compania a semnat contracte de peste 760.000 de lei doar pentru salubrizarea automotoarelor și ramelor electrice de la Depoul Timișoara și Stația Timișoara Nord.

HMRC cheltuiește peste 90 de milioane de lire sterline pe tehnologia de lucru la distanță
RecomandariHMRC cheltuiește peste 90 de milioane de lire sterline pe tehnologia de lucru la distanță

Și asta nu e tot.

Alte 1,2 milioane de lei au fost alocate pentru curățenia vagoanelor din Revizia Vagoane Arad și Post Revizie Vagoane Curtici.

Nu este un caz singular

Numai că incidentul de pe ruta Timișoara-Arad nu este o premieră în istoria recentă a CFR. La sfârșitul anului trecut, o tânără de 24 de ani a reclamat că a fost mușcată de ploșnițe în timpul unei călătorii cu trenul pe ruta București-Sighet. Ea s-a trezit în timpul nopții cu brațele și picioarele acoperite de mușcături.

Pasagerii din Marea Britanie datorează milioane de euro companiilor aeriene pentru rambursări și cheltuieli neplătite
RecomandariPasagerii din Marea Britanie datorează milioane de euro companiilor aeriene pentru rambursări și cheltuieli neplătite

Insectele se aflau atât în pat, cât și pe lenjeria din compartiment, situație care a obligat-o pe tânără să își petreacă restul călătoriei pe culoar.