Sari la conținut

Chef de 37 de ani, partenerul nepoatei lui Jagger, dispărut. Căutări masive în UK.

Familia lui Mick Jagger, în alertă. O dispariție misterioasă a declanșat o operațiune de căutare masivă în Cornwall, Marea Britanie, după ce partenerul nepoatei legendei rock, Assisi Jackson, a fost dat dispărut. Nimeni nu știe nimic de el de la finalul săptămânii trecute, scrie Dailymail.

Lectură: 3 min
Mick Jagger

Alexander Key are 37 de ani. Este chef și tatăl celor două fetițe ale Assisei. Vineri după-amiază, a fost văzut ultima oară. Pur și simplu s-a evaporat. Dispariția a fost anunțată la poliție abia sâmbătă seara, iar autoritățile au reacționat imediat, lansând un apel public disperat pentru a-l găsi.

„Din ce în ce mai îngrijorați”. Ultimele ore înainte de dispariție

Poliția din Devon și Cornwall recunoaște că este „din ce în ce mai îngrijorată”. Ultima dată, Alexander a fost zărit în Boscastle, un sat de coastă. Un loc pitoresc, dar înșelător. Traseele de pe faleză și portul dramatic pot deveni o capcană mortală iarna, când vremea se schimbă brusc și valurile lovesc cu putere. Căutările continuă. Surprinzător sau nu, anchetatorii merg pe toate pistele: un accident nefericit pe stânci sau o plecare de bunăvoie. Orice e posibil.

Cine este Alexander Key, partenerul nepoatei legendei rock

Cine este Alexander Key? Un bărbat de 37 de ani, cu o constituție medie. Semnalmentul care iese în evidență: părul blond peroxid. Foarte deschis. Aproape mereu poartă haine în culori aprinse. El și Assisi Jackson (33 de ani) au o relație veche și două fetițe, Ezra de 11 ani și Romy de șase, pe care le cresc în Cornwall.

Alexander nu e doar un tată, ci și un om de afaceri de succes. E coproprietar la The Rocket Store, un restaurant de fructe de mare foarte căutat, pe care îl conduce alături de chef-ul Freddie Woodruff. E o afacere de familie, în cel mai pur sens: peștele e prins zilnic de tatăl lui Alexander, carnea vine de la ferma familiei, iar socrul său, artistul Piers Jackson, a contribuit cu o pictură care domină interiorul localului.

Apel disperat pe rețelele de socializare: „Sunați la 999”

Familia a mutat căutările în online. Mama Assisei, creatoarea de bijuterii Jade Jagger, 54 de ani, a umplut rețelele sociale cu apelul poliției. A postat poze cu Alexander, sperând la un miracol. Poate cineva l-a văzut. Poate cineva știe ceva. Într-una dintre imagini, Alexander poartă o jachetă portocalie cu un model distinctiv, un detaliu care ar putea fi cheia. Apelul poliției e clar: oricine are informații să sune imediat la 999 și să ofere numărul de dosar 847 din 24/1/26. Fiecare secundă contează.

O familie ieșită din tipare. Bunica și nepoata, însărcinate în același timp

Assisi Jackson este fiica lui Jade Jagger și nepoata cea mare a lui Mick Jagger, care are acum 82 de ani. Ironia sorții… familia lor a mai fost în centrul atenției presei, dar din motive fericite. În 2014, Jade era însărcinată cu Ray, fratele vitreg al Assisei, exact în același timp în care Assisi o aștepta pe prima ei fiică, Ezra. Jade a devenit bunică și, la doar câteva săptămâni, mamă din nou. Un eveniment care a făcut înconjurul lumii. Acum, bucuria de atunci a fost spulberată de o angoasă teribilă. Toate speranțele se leagă de găsirea lui Alexander.

Distribuie

Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră