Cine aste omul care a plătit 19.500 de dolari pe un teren, în deșert și a fondat o țară cu 25.000 de cetățeni
Un DJ de radio din San Diego a cumpărat un teren de 4,2 hectare în deșertul californian cu 19.500 de dolari și a fondat propria sa „țară”. Republica Slowjamastan, o dictatură satirică, are deja peste 25.000 de „cetățeni” și legi care interzic, printre altele, purtarea papucilor Crocs.

De la DJ la sultanul deșertului
În spatele întregii povești se află Randy Williams, cunoscut în lumea radioului din San Diego ca „R Dub”. Timp de ani de zile, Randy a avut un singur scop: să viziteze fiecare țară din lume. Mai avea una singură pe listă când a lovit pandemia și a blocat totul. V-ați gândit vreodată ce ați face într-o astfel de situație? Ei bine, ideea lui a fost simplă. „Dacă nu pot vizita o altă țară, de ce să nu creez una?”, și-a spus el.
Așa că, în anul 2021, a cumpărat cu 19.500 de dolari un petic de pământ arid de aproximativ 4,2 hectare în California. Despre acel loc, el spune că „A fost dragoste la prima vedere”.
O dictatură unde papucii Crocs sunt ilegali
La început, locul era doar nisip și tufișuri. Apoi, Williams și un prieten au început să-l transforme într-o „țară”. Au apărut indicatoare rutiere, puncte de control la „graniță”, steaguri și chiar cabine de imigrare. Un prieten de-ai lui își amintește amuzat de reacția trecătorilor: „Probabil credeau că suntem teroriști”.
Numai că proiectul a crescut rapid. Williams s-a autoproclamat „sultan”, poartă uniforme inspirate de lideri autoritari și vorbește cu un accent inventat. „Dintr-o dată cumpăram mașini de poliție, monede și cabine de imigrare”, povestește fondatorul.
Și, ca orice stat, Slowjamastan are propriile reguli, unele de-a dreptul absurde. E drept că tocmai asta le face populare:
- Purtarea papucilor Crocs este interzisă prin „constituție”.
- E-mailurile de tip „reply all” sunt ilegale.
- Excesul de viteză este permis, dar doar dacă te grăbești spre casă cu tacos.
- Animalul național este ratonul.
Dar totul este, de fapt, o formă de satiră și divertisment. Discuțiile politice sunt interzise. „Este o scăpare de la tot ce se întâmplă în lume”, explică Ryan.
Peste 25.000 de cetățeni și un aeroport în plan
Deși nu e recunoscută oficial, Republica Slowjamastan are deja aproximativ 25.000 de „cetățeni” din 120 de țări. Oricine poate deveni cetățean completând un formular online gratuit, dar există și funcții oficiale contra cost. Cum vine asta?
„Poți să-ți inventezi un titlu și să devii membru al Parlamentului”, a explicat Williams.
Iar planurile de viitor sunt la fel de ambițioase. Pe 21 ianuarie 2026, „sultanul” a lansat un apel public pentru construcția aeroportului național, într-un stil teatral caracteristic: „Tovarăși și cetățeni loiali! Momentul destinului a sosit! Națiunea glorioasă înaintează (…) dar nici cel mai puternic stat nu poate turna beton singur. Vă chemăm pe voi, constructori ai viitorului, să contribuiți la construcția aeroportului nostru (…) Împreună (…) vom ridica națiunea noastră spre cer!”
Fenomenul micronațiunilor
Slowjamastan face parte dintr-un fenomen global. Există sute de astfel de micronațiuni în lume, unele pe platforme maritime, altele în suburbii sau locuri izolate. În doar câțiva ani, proiectul lui Williams a devenit unul dintre cele mai cunoscute.
O țară care nu există pe nicio hartă.
Și totuși, organizează evenimente, ceremonii și se pregătește să găzduiască în 2027 MicroCon, o întâlnire internațională a acestor „state” similare. Până la urmă, Slowjamastan nu are recunoaștere oficială, dar are ceva ce multe state reale par să piardă: oameni care chiar vor să fie acolo.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Armistițiul pentru evacuarea civililor din Oleșki are date diferite în anunțurile Rusiei și Ucrainei
Poliția ucraineană a anunțat arestarea unei fete de 17 ani în ancheta privind otrăvirea unor militari
UE vrea un loc la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul spune că reuniunea din Abu Dhabi rămâne trilaterală
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
Vincent Kompany a ajuns la spital după ce s-a prăbușit la pregătirea echipei secunde a lui Bayern
GetPony
AC Motorsport readuce forma Ferrari 308 într-o sportivă nouă de 950 kg, cu motor V8 și cutie manuală
Bravonet
Callum Turner, soțul lui Dua Lipa, a început probele finale pentru James Bond
Lyla
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru prima de 12.500 de lei
Revista Ioana
Cum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic
Financiarul
O eroare PHP descoperită cu AI a dus la oprirea preventivă a unor site-uri. Încercările de exploatare au ajuns la milioane