O universitate ce se mândrește cu libertatea de exprimare tocmai a interzis un politician. Punct. Decizia a aruncat în aer scena publică din Marea Britanie și a adus pe masă o amenințare directă: tăierea unor fonduri publice de zeci de milioane de lire.
Totul a plecat de la Societatea de Dezbateri și Politică a Universității Bangor din Țara Galilor. Conform Dailymail, ei au anunțat că deputata Sarah Pochin, de la Reform UK, nu e binevenită. Motivul? O politică de „toleranță zero față de rasism și transfobie”.
„Toleranță zero”. Justificarea categorică a studenților
Iar studenții nu se dezic. Nici vorbă. Într-o declarație, societatea a transmis că „susține această decizie în calitate de comitet”. Mai mult, se declară „mândră” că e prima care ia atitudine contra Reform UK, sperând să dea un exemplu și altor universități. Un purtător de cuvânt a fost clar: „Avem toleranță zero pentru orice formă de rasism, transfobie sau homofobie manifestată de membrii Reform UK”. Ironia face ca tocmai această societate, cea mai veche din Țara Galilor, cu 177 de ani în spate, să se autodefinească drept „casa studenților care iubesc să conteste idei și să exploreze perspective diverse”.
Reacția Reform UK: „Vom tăia fiecare penny din finanțarea de 30 de milioane de lire”
Partidul nu a stat pe gânduri. Răspunsul a venit tăios și rapid prin vocea președintelui Zia Yusuf, care a pus degetul direct pe rana finanțării publice. „Universitatea Bangor a interzis Reform și ne-a numit «rasiști, transfobi și homofobi». Bangor primește 30 de milioane de lire sterline finanțare de la stat anual, mare parte din acești bani provenind de la contribuabilii care votează Reform”, a spus Yusuf.
Apoi, amenințarea a fost directă. Fără ocolișuri.
„Sunt sigur că nu îi va deranja să piardă fiecare penny din acea finanțare de stat sub un guvern Reform. La urma urmei, nu ar vrea banii unui rasist, nu-i așa?”. Deputata vizată, Sarah Pochin, a fost la fel de directă: „Atât despre libertatea de exprimare în universitățile noastre. Cum poate societatea de dezbateri a Universității Bangor să se teamă de dezbatere?”.
Universitatea se distanțează, dar fenomenul ia amploare în campusuri
Conducerea Universității Bangor s-a trezit prinsă la mijloc. Așa că a încercat să se spele pe mâini. Un purtător de cuvânt a ținut să precizeze că postarea a venit de la o societate studențească, nu de la ei. „Universitatea Bangor rămâne neutră din punct de vedere politic și sprijină libertatea de exprimare”. Dar cazul nu e izolat. Deloc. Anul trecut, de exemplu, cea mai mare competiție de dezbateri din UK, cea de la Oxford Union, a impus copiilor de până la 14 ani să-și declare pronumele de gen la startul fiecărei runde. Cine refuza era descalificat.
Un student din trei vrea partidul Reform interzis în universități. O cifră record
Ce se întâmplă la Bangor nu e doar o întâmplare, ci oglinda unui curent mai amplu. Un sondaj recent HEPI, făcut pe circa 1.000 de studenți, e lămuritor: 35% dintre ei vor ca partidul Reform UK să fie interzis în campusuri. O cifră record. Niciun alt partid nu a mai atins așa ceva. Ca idee, în 2022 doar 26% voiau să interzică English Defence League (EDL), iar în 2016 procentul era de 31% pentru British National Party (BNP). Directorul HEPI, Nick Hillman, a rămas perplex. „Cel mai bun mod de a învinge partidele democratice cu care nu ești de acord este, cu siguranță, printr-o dezbatere liberă, corectă și aprigă”.









