Un mic os de elefant, lung de doar 10 centimetri, descoperit de arheologi în sudul Spaniei ar putea fi prima dovadă materială a legendarei armate a lui Hannibal. Piesa, datată din perioada celui de-Al Doilea Război Punic, readuce în discuție una dintre cele mai faimoase campanii militare din istorie, cea în care generalul cartaginez a traversat Alpii pentru a înfrunta Roma, conform Digi24.
În anul 218 î.e.n., Hannibal a pornit din Iberia cu o armată impresionantă, care includea și 37 de elefanți de război. Potrivit Digi24, aceste creaturi masive erau folosite pentru a răspândi „teroare și confuzie” în rândurile inamicilor. Deși au rămas un simbol al conflictului, până acum nu a fost identificat niciun schelet care să le ateste prezența. Descoperirea recentă de la Córdoba ar putea schimba acest lucru.
„Fără echivoc un eveniment militar”
Săpăturile au avut loc la Colina de los Quemados, situl unei așezări fortificate din Epoca Fierului. Osul de elefant, provenind din partea inferioară a piciorului anterior, a fost găsit în același strat arheologic cu alte artefacte militare. Printre acestea se numără 12 sfere de piatră, cu un diametru de 11 cm și o greutate de 1,4 kg fiecare, folosite ca muniție pentru catapulte.
În apropiere au mai fost descoperite un vârf metalic de la o săgeată pentru o mașină de asediu de tip scorpion și o monedă cartagineză de bronz, bătută între anii 237 și 206 î.e.n. Într-un studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports, cercetătorii descriu aceste descoperiri ca indicând „fără echivoc un eveniment militar”.
Autorii studiului resping ipoteza ca osul să fi fost importat ca o simplă curiozitate exotică. Ei argumentează că, deși fildeșul era comercializat pe scară largă în Antichitate, scheletele de elefanți nu erau. Prin urmare, prezența sa în contextul unor arme de asediu sugerează că „ar putea constitui unul dintre puținele exemple de dovezi directe” ale utilizării elefanților de război în vestul Europei.
Caii romani, „îngroziți de miros și de vederea elefanților”
Sursele antice confirmă prezența acestor animale în Iberia, unde puterea cartagineză fusese extinsă de tatăl lui Hannibal, Hamilcar, și de cumnatul său, Hasdrubal. Se estimează că între o sută și două sute de elefanți capturați din Africa de Nord erau ținuți acolo în primele faze ale războiului.
Când Hannibal a mărșăluit spre Italia, doar câteva zeci de animale l-au însoțit. În bătălia de la Trebia din 218 î.e.n., supraviețuitorii marșului au fost folosiți cu succes împotriva romanilor. Istoricul grec Polybius scria în secolul al II-lea î.e.n. că la vederea lor, caii romani erau „îngroziți de miros și de vederea elefanților”. Două secole mai târziu, istoricul roman Liviu descria și el cum animalele răspândeau panică și confuzie.
De la geniu tactic la înfrângerea zdrobitoare
Campania lui Hannibal este și astăzi un subiect de studiu în academiile militare. Victoria sa de la Cannae din 216 î.e.n., unde a încercuit și anihilat o forță romană superioară numeric, rămâne un exemplu clasic de strategie militară. Și ambuscada de la Lacul Trasimene din 217 î.e.n. a demonstrat geniul său tactic.
Cu toate acestea, romanii au găsit o soluție pentru a neutraliza amenințarea elefanților. În bătălia de la Zama din 202 î.e.n., generalul Scipio Africanus a ordonat soldaților să creeze culoare în formație, permițând animalelor să treacă prin linii fără a le rupe. Tactica a funcționat perfect, ducând la o înfrângere zdrobitoare pentru Hannibal. Acel moment a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Punic și al statutului Cartaginei de mare putere mediteraneană.
