Din ce cauză, peștera din Apuseni cu picturi de 35.000 de ani a fost închisă publicului?

O vale cu peste 200 de peșteri

Valea Sighiștelului este o rezervație naturală ce se întinde pe mai mult de 400 de hectare, în apropierea orașului Ștei din județul Bihor. Zona este renumită pentru densitatea excepțională de grote. E drept că nu te-ai aștepta la o asemenea concentrare.

„Deși întreaga vale nu măsoară decât nouă kilometri, aproape jumătate dintre aceștia sunt străbătuți printre pereți verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion. Bazinul Sighiștelului adăpostește peste 200 de peșteri pe numai 10 kilometri pătrați, fiind arealul cu cel mai mare potențial de endocarstificare din țară”, arată administrația Parcului Natural Apuseni.

Printre cele mai cunoscute se numără Peștera Corbasca, Peștera Măgura și, fireste, Peștera Coliboaia.

Arta preistorică din Coliboaia

Un loc cu totul aparte este Peștera Coliboaia. Intrarea sa triunghiulară, înaltă de circa doi metri, deschide calea către galerii de aproximativ 750 de metri, străbătute de un râu subteran. Explorarea este dificilă și necesită echipament speologic specializat.

Dar tocmai în sălile de la capătul ei s-a făcut o descoperire impresionantă: artă rupestră paleolitică, cu o vechime estimată între 23.000 și 35.000 de ani. Cercetătorul Marin Cârciumaru a descris ce se poate vedea pe pereți: „Desenele din mica sală decorată a peșterii Coliboaia au fost realizate, potrivit cercetătorilor, cu cărbune de lemn și ar reprezenta animale: în special un bizon, posibil o felină, un rinocer, un urs mic, precum și mai multe gravuri, între care și o vulvă, a cărei origine antropogenă este menționată cu unele rezerve. Se remarcă omogenitatea decorului, liniile negre, modul de reprezentare a animalelor, realizate mai ales prin protome (partea anterioară a corpului) în profil vertical, și utilizarea frecventă a reliefului natural al peretelui peșterii”.

Pe lângă artă, în peșteră s-au găsit numeroase rămășițe osoase și cranii de urs, alături de urme de gheare. Acestea arată că animalele au folosit grota ca vizuină pentru hibernare timp îndelungat.

O descoperire unică în Europa de Est

Confirmarea vechimii a venit în urma a două datări cu radiocarbon, care au validat ipoteza inițială a cercetătorilor. V-ați gândit vreodată ce înseamnă să găsești așa ceva în România?

„Prima ipoteză a cercetătorilor, bazată pe analiza stilistică și tematică, în special pe dominarea clară a animalelor considerate «periculoase», este că imaginile au fost realizate într-o fază timpurie a artei paleolitice. Această ipoteză a fost confirmată de două datări cu radiocarbon. Este prima dată când artă parietală atât de veche a fost identificată fără dubii în Europa Centrală sau de Est”, se arată într-un studiu coordonat de Jean Clottes.

Speologii au luat decizia firească de a închide peștera. Numai că, potrivit speologului Viorel Lascu, în interior a fost descoperită o urmă și un înscris modern, semn că unii curioși au ignorat interdicția. Ba chiar a fost identificată și amprenta unui câine sau lup.

Alte comori din peșterile românești

România are peste 10.000 de peșteri identificate, iar Coliboaia nu este singura care ascunde vestigii preistorice. În Peștera Cizmei, tot din Apuseni, au fost găsite 14 gravuri rupestre, despre care dr. Marin Cârciumaru spunea în 1987:

„Privind peretele din stânga Peșterii Cizmei, de la început ne frapează regularitatea cu care se repetă subiectul figurațiilor respective, cercul, cu variantele sale. Este sigur stabilit de specialiști că dezvoltarea cultului solar s-a petrecut la începutul vârstei metalelor, concurând cu cultul zeiței neolitice. Este posibil ca el să fi căpătat, cu trecerea timpului, o valoare mistică și cosmogonică (spirala poate reprezenta simbolul începutului și sfârșitului de derulare a timpului) sau antropocentrică (labirintul destinului uman ori căutarea sufletului în traversarea vicisitudinilor vieții)”.

Și totuși, misterul de la Coliboaia rămâne. În mod surprinzător, în afara picturilor, Cheile Sighiștelului nu au păstrat alte vestigii care să indice că zona ar fi atras comunități preistorice, în ciuda numeroaselor adăposturi naturale.