Tatăl vitreg al fetiței din Arad, găsită moartă și incendiată, a recunoscut că el este autorul crimei. Astfel, bărbatul în vârstă de 23 de ani și-a schimbat declarația inițială și a povestit ce s-a întâmplat.
Bărbatul a petrecut o noapte în detenție și a fost audiat iar, marți.
Acesta și-a schimbat declarația inițială și a recunsocut că este autorul crimei, bărbatul le-a povestit în detaliu anchetatorilor ce s-a întâmplat. La început, acesta spusese că o găsise fără suflare și că ar fi dus-o pe un câmp, unde ar fi lăsat-o.
După care, în faţa procurorilor, bărbatul şi-a schimbat declaraţia şi a recunoscut că el a ucis-o pe fetiţă, după ce a dat-o cu capul de peretele din holul locuinţei, fiind deranjat că fetiţa nu îl lăsa în pace şi vroia să se joace cu el.
„Inculpatul a declarat că, apropiindu-se de copil, a constatat că fetiţa nu are puls, s-a speriat şi s-a gândit să scape de cadavru, pe care l-a depus într-un geamantan, l-a ambalat practic într-un geamantan.
A apelat apoi la o firmă de taximetrie, s-a deplasat cu taxi până în cartierul Bujac din municipiul Arad şi, după ce a ajuns în zona cimitirului, a lăsat cadavrul într-o zonă cu vegetaţie mai stufoasă, plecând de la faţa locului. Mama nu ştia.
Născuse de şase zile şi a venit acasă în cursul zilei de luni. A întrebat unde este minora şi concubinul i-a răspuns că se află la vecini.
Conform declaraţiei unei martore, persoana care s-a prezentat să facă denunţul la IPJ Arad, este cunoscut ca un consumator de droguri”, a precizat, la un post de televiziune, Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, transmite Agerpres.
În plus, bărbatul va participa marți la reconstituirea faptelor, fiind adus de anchetatori în apartamentul unde s-a produs crima. Mai mult, acesta le va povestit procurorilor cum s-au întâmplat faptele.
Polițiștii au făcut publice, marți dimineață, imagini de la momentul reţineri bărbatului suspectat de uciderea fetiței de 6 ani din Arad. El a fost luat din pat de mascați, care l-au găsit dormind.
Conform anchetatorilor, bărbatul ar fi consumat droguri înainte de crimă.
De asemenea, procurorii au suspiciuni și cu privire la implicarea mamei fetei, aceştia consideră că femeia ar fi știut ce s-a întâmplat, iar dacă probele vor dovedi aceste suspiciuni, ea ar putea fi incriminată pentru tăinuire. În plus, femeia a fost și ea audiată.
Cadavrul fetiţei a fost găsit vineri pe un teren de lângă un cimitir, de câinele unui localnic. Copilul a putut fi identificat după ce specialiștii au reușit să îi facă portretul-robot.


