Georgia îşi depune în mod oficial candidatura la aderarea la Uniunea Europeană
Georgia şi-a depus, în mod oficial, joi 3 martie, candidatura la aderarea la Uniunea Europeană (UE), a transmis premierul acestei ţări din Caucaz, după ce Ucraina a cerut să adere la UE în timpul invaziei Rusiei, informează AFP.

”Depunem o candidatură pentru a adera la UE”, a transmis într-un comunicat Irakli Garibaşvili, după ce a semnat o scrisoare în acest sens.
”Georgia este un stat european şi continuă să aibă o controbuţie preţioasă la apărarea şi dezoltarea sa”, a spus el.
De asemenea, Irakli Garibaşvili cataloghează o aderare la UE a Georgiei drept ”obiectivul strategic” al Tbilisi.
Astfel, partidul Visul Georgian, aflat la putere, a transmis miercuri că intenţiona să-şi prezinte ”iminent” candidatura, în urma unei cereri expres a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cărui ţară este invadată şi atacată de către Rusia.
În plus, invazia Ucrainei de către Rusia, săptămâna trecută, a provocat o îngrijorare puternică în Georgia, care a făcut, la rândul său, parte din fosta Uniune Sovietică, o ţară pe care Moscova o consideră ca făcând parte din zona sa de influenţă.
În luna august a anului 2008, un război fulger în Georgia s-a soldat cu pierderea a două teritorii separatiste proruse – Osetia de Sud şi Abhazia.
Aşadar, ofensiva din Ucraina şi candidatura accelerată a lui Volodimir Zelenski par să fi creat o fereastră de o oportunitate a aspiraţiilor Georgiei la integrarea în UE – un obectiv înscris în Constituţia georgană.
Guvernul georgian preciza în 2021 că intenţionează să-şi prezinte candidatura la aderarea la UE abia în 2024.
Georgia, la fel ca Ucraina, a semnat un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, care nu oferă, însă, nicio garanţie a unei integrări ulteroare.
În plus, această ţară din Caucaz este zguduită de o criză politică, iar Guvernul georgian este acuzat de încălcarea libertăţilor.
Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili (2004-2013), care a devenit liderul opoziţiei, este încarcerat, în acest moment, cu privire la abuz de putere.
De asemenea,Saakaşvili se află într-o greva foamei împotriva încarcerării sale, pe care o denunţă drept ”politică”.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Poliția ucraineană a anunțat arestarea unei fete de 17 ani în ancheta privind otrăvirea unor militari
UE vrea un loc la negocierile pentru Ucraina, dar Kremlinul spune că reuniunea din Abu Dhabi rămâne trilaterală
Putin leagă încheierea războiului de negocieri privind securitatea europeană
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Decorurile filmelor Beatles ale lui Sam Mendes vor deveni atracție pentru fani la Liverpool în 2028
Lyla
Stimularea cerebrală pentru stres posttraumatic a adus 68% remisiune într-un studiu, potrivit dezvoltatorului
Revista Ioana
Cadoul de Crăciun de la firmă poate fi fără taxe până la 300 de lei. Ce condiții se aplică în 2026
Financiarul
Euro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
Dolce Sport
Rodri revine titular în Clásico pentru a controla jocul Barcelonei contra lui Real Madrid
GetPony
GAC a început fabricarea bateriilor cu electrolit solid pe o linie reconvertită