Sari la conținut

Lando Norris, campionul F1, a confirmat despărțirea de actrița Margarida Corceiro

Lumea Formulei 1 este zguduită de o veste neașteptată. Campionul mondial Lando Norris a confirmat că este din nou singur, după despărțirea de actrița portugheză Margarida Corceiro. Anunțul a fost făcut într-un mod neașteptat, în timpul unei discuții cu un alt pilot, surprinsă de camerele de filmat.

Lectură: 3 min
Lando Norris, Margarida Corceiro

Pilotul britanic Lando Norris, în vârstă de 26 de ani, și actrița Margarida Corceiro, de 23 de ani, au pus capăt relației lor. Potrivit Prosport, cei doi formau un cuplu din 2023, la scurt timp după ce Corceiro se despărțise de fotbalistul Joao Felix. În decembrie 2025, campionul mondial de la McLaren și iubita sa erau încă împreună, însă situația s-a schimbat radical în doar câteva luni.

Dialogul care a confirmat totul în Bahrain

Confirmarea separării a venit în februarie 2026, în timpul testelor premergătoare noului sezon de Formula 1 din Bahrain. Într-o conversație cu Carlos Sainz, pilot la Williams Racing, Lando Norris a fost întrebat dacă „este totul în regulă între el și Margarida”. Răspunsul campionului a fost direct, iar momentul a devenit rapid viral online.

Vizibil surprins de veste, Sainz a întrebat: „Serios?!”. Norris i-a răspuns afirmativ, după care a preferat să schimbe subiectul discuției.

Presa britanică oferă detalii din culise

Separarea a fost confirmată și de celebrul tabloid The Sun, care a publicat informații suplimentare. Jurnaliștii britanici au anunțat clar ruptura dintre cei doi.

„Campionul mondial de Formula 1, Lando Norris, s-a despărțit de iubita sa, modelul Margarida Corceiro, poate dezvălui The Sun”, informează publicația.

Pentru a susține informația, tabloidul a citat o sursă apropiată fostului cuplu, care a dezvăluit că semnele unei răciri apăruseră de ceva timp. Un indiciu important a fost absența Margaridei de la o petrecere organizată de Norris.

„Existau ceva semne care indicau separarea de ceva vreme. Au început să se distanțeze după triumful său din sezonul trecut. Însă, da, cel mai importat indiciu a venit la Bahrain, când el și echipa sau au continuat testele înainte de noul sezon. Lando a organizat o petrecere pentru a le mulțumi tuturor celor care i-au fost alături de la început și care au contribuit, într-o măsură mai mică sau mai mare, la titlul câștigat de el. Și cu toții au fost prezenți într-o fotografie de grup. Singura care nu a apărut a fost Margarida. Bineînțeles că asta a dat tonul speculațiilor”, se arată în articolul The Sun.

Reacția oficială: „A refuzat să comenteze”

În încercarea de a obține o poziție oficială, jurnaliștii britanici l-au contactat pe purtătorul de cuvânt al lui Lando Norris. Acesta, însă, „a refuzat să comenteze” pe marginea subiectului.

Fosta iubită a lui Joao Felix

Margarida Corceiro a devenit cunoscută publicului larg și datorită relației anterioare cu Joao Felix. Fotbalistul portughez, care a jucat pentru cluburi precum Benfica, Atletico, Chelsea, Barcelona și AC Milan, evoluează în prezent la Al-Nassr. El are 50 de meciuri și 11 goluri marcate pentru echipa națională a Portugaliei.

Distribuie

Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră