Mărturie cutremurătoare: ”Teroriștii Al Qaeda ar putea amenința SUA într-un an”
Afirmaţie cutremurătoare a Președintele Comitetului Șefilor de Stat Major din armata SUA, generalul Mark Milley. Acesta a estimat că teroriștii Al Qaeda din Afganistan ar putea amenința SUA în decurs de 12 luni.
Astfel, Comisia militară din Senatul american a avut o serie de audieri deosebit de importante, marţi, pe tema retragerii din Afganistan.În plus, au fost audiaţi generalul Mark Milley, dar şi secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.
Talibanii nu au rupt legăturile cu Al Qaeda
Mai mult, Președintele Comitetului Șefilor de Stat Major din armata SUA este de părere că talibanii nu au rupt legăturile cuAl Qaeda, aşa că trebuie consideraţi, în continuare, o organizație teroristă.
„O grupare Al Qaeda sau Stat Islamic care s-a refăcut și aspiră să atace SUA este o posibilitate foarte reală”, a afirmat Milley.
Când ar putea veni aceste atacuri?
Totodată, Generalul Milley este de părere că în următoarele 12 până la 36 de luni ar putea apărea condițiile pentru ca aceste grupări să-și desfășoare activitatea în „spații neguvernate”.
Cetățenii vor fi apărați
De asemenea, Statele Unite ale Americii vor continua să facă tot posibilul pentru a-şi proteja cetăţenii de atacurile teroriste provenite din Afganistan, a spus gen. Mark Milley, însă misiunea este, în aceste momente, mai dificilă.
Cine este generalul Mark Milley
Mark Milley, în vârstă de 63 de ani, este consilierul militar cu funcția cea mai înaltă al actualului președinte american, Joe Biden.
Acesta este liderul Comitetului Șefilor de Stat Major, format din cei mai înalți opt oficiali militari.Mai mult, Generalul nu face parte din lanțul de comandă militară și nu ordonă forțelor SUA, însă reprezintă legătura dintre Casa Albă și Pentagon, scrie antena3.ro.
Are gradul de general cu patru stele
De asemenea, Mark Milley ocupă funcția actuală încă din octombrie 2019, din vremea administrației Trump și are gradul de general cu patru stele.
În ultimul timp, numele său a fost deseori invocat în spațiul public, după ce o carte a jurnalistului Bob Woodward a arătat cum Milley a făcut demersuri pentru a preveni scenariul în care Donald Trump pornește un conflict militar în ultimele zile de mandat.
Acesta i-a contactat pe responsabilii militari din China în contextul îngrijorărilor legate de comportamentul lui Trump, în perioada care a precedat insurecția de la Capitoliu.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Franța cere suspendarea atacurilor contra navelor comerciale din largul României și Bulgariei
Oficiali iranieni spun că atacurile din Ormuz urmăresc blocarea ieftinirii petrolului înaintea alegerilor din SUA
Ucraina reclamă întreruperi Starlink în noaptea atacurilor asupra Kievului. Serghei Sternenko spune că misiuni au fost zădărnicite
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
FIFA propune 25 de milioane de dolari pentru fiecare federație, față de 10 milioane în planul inițial
GetPony
Mașinile pot fi furate fără cheia proprietarului. Ce verificări și protecții recomandă un expert în securitate
Bravonet
Procurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
Lyla
O sarcină este posibilă după cancer. Ce evaluări recomandă medicul înainte de concepție
Revista Ioana
Cum alegi ambalajele pentru mâncare după limitele pentru PFAS aplicate din 12 august 2026
Financiarul
ANOFM și BAT România au calificat 121 de persoane din comunități afectate de contrabanda cu tutun