O tânără din Anglia care a așteptat peste un an o programare la medicul de familie a aflat că are cancer

28

O tânără care a așteptat mai bine de un an să fie primită de un medic de familie a aflat că era bolnavă de cancer și a murit la numai câteva săptămâni după diagnosticare, susține familia ei.

Astfel că, Amelia Ellerby, de 19 ani, din York, Marea Britanie, a sunat la medicul de familie în februarie 2021 și a cerut o programare, după ce și-a descoperit un mic nodul pe spate. Mătușa ei, Claire Hanshaw, afirmă că medicii i-au prescris antibiotice, dar nu i-au făcut nicio programare, în pofida faptului că ea a insistat să fie văzută. La un moment dat, pentru că era foarte îngrijorată, Amelia a sunat la ambulanță, dar i s-a spus că „și-ar pierde timpul” dacă va merge la spital.

Până urmă, adolescenta a fost primită la Urgențe, iar investigațiile au arătat că avea cancer în stadiul patru, răspândit „în toată jumătatea superioară a corpului”.

Din nefericire, Amelia a murit pe 12 iunie a acestui an, la numai câteva săptămâni după ce medicii i-au dat vestea zdrobitoare și i-au spus că boala era în stadiu terminal, scrie The Independent.

Mătușa tinerei, care a avut grijă de ea de la vârsta de 15 ani, a precizat că medicii au „eșuat” în misiunea lor. „Medicii au eșuat în cazul Ameliei pentru că nu au luat-o în serios. Cred că dacă ar fi fost primită mai devreme, situația ar fi fost diferită.”

Claire spune că Amelia a observat prima dată nodulul de pe spate în februarie 2021.

„Amelia începuse să facă sport, așa a ajuns să descopere nodulul. Într-o zi a făcut exerciții abdominale, și-a pus mâna pe spate, în partea de jos, și l-a simțit. Nu se vedea cu ochiul liber, doar se simțea pe interior”.

De asemenea, Claire spune că adolescenta a încercat să obțină o programare pentru o operație la Centrul Medical Priory, din York, însă i s-a spus că a fost trecută pe lista de așteptare pentru o scanare (n.n. – în Marea Britanie, serviciile de medicină de familie cunoscute la noi sunt înlocuite de GP (general practice) – îngrijiri primare și pot include și diverse consultații specifice).

„Au sunat-o și au întrebat-o la telefon ce dimensiune are nodul. I-au spus că va fi trimisă pentru o scanare, dar ar putea dura chiar și 6 luni, din cauza covidului. După aproximativ 6 săptămâni, Amelia a sunat din nou la clinică și i s-au prescris niște antibiotice, dar fără să o vadă. Asta a continuat timp de un an: lua legătura cu medicii la fiecare 6 săptămâni și doar îi spuneau că trebuie să aștepte să facă radiografia aceea. În cele din urmă, a sunat la Urgențe și i s-a trimis o ambulanță. Paramedicii i-au spus că, dacă merge la spital, și-ar pierde timpul și va fi trimisă înapoi acasă, așa că nu s-a dus”, a mărturisit mătușa tinerei.

În cele din urmă, Amelia a mers personal la un medic de familie, în martie, anul acesta, și i s-a descoperit un nodul de 10/ 3 cm în partea inferioară a spatelui.

„Durerea începuse să se agraveze. După câteva săptămâni s-a făcut foarte mare. A fost trimisă să facă un tomograf, apoi a fost trimisă la spitalul din Leeds și acolo am primit vestea”, precizează mătușa.

Mai mult decât atât, pe data de 18 mai, medicii i-au spus Ameliei că are cancer – sarcom metastatic al țesuturilor moi – în stadiul 4. Tomografiile au detectat inițial o masă la plămâni, dar testele ulterioare au arătat că boala se răspândise și la mucoasa stomacului, la ficat și la ganglionii limfatici.

„Pe 18 mai ni s-a spus că mai are câteva luni de trăit. La sfârșitul lunii i s-a mai făcut o tomografie și ni s-a spus că boala avansa rapid, iar cele câteva luni s-au transformat în câteva săptămâni. Amelia era foarte supărată. Ne așteptam la vești proaste, dar nu chiar atât de proaste”, a mai adăugat femeia.

Chirurgul care s-a ocupat de îngrijirea primară a Ameliei în York a spus că nu poate comenta cazuri individuale.

Dar un purtător de cuvânt al Serviciului Național de Sănătate (NHS) din York a precizat: „Modul în care sunt alocate și prioritizate programările pentru procedurile de diagnosticare, cum ar fi tomografiile, depinde de natura sesizării pe care o primim, fie de la un medic de familie, fie de la un specialis. Dacă se face o trimitere pentru a investiga un potențial cancer, atunci procedura este accelerată. Pe tot parcursul pandemiei am primit astfel de solicitări.”

NHS a mai precizat că familia Ameliei poate contacta oricând instituția pentru orice nelămurire.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi