Prețul mieilor atinge 26 lei pe kilogram din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu
Conflictul din Orientul Mijlociu a generat o creștere neașteptată a prețului pentru carnea de miel din România. Crescătorii de ovine primesc oferte record pentru această perioadă, cererea pentru export fiind în plină expansiune.
În ferme, fătările sunt încă în toi, dar cei care au deja miei de vânzare au primit oferte de până la 26 de lei pe kilogram. Potrivit Agrointel, această creștere bruscă este legată direct de tensiunile din Orientul Mijlociu și de apropierea sărbătorii Ramadanului, care stimulează importurile.
„Țineți de preț, se cere marfă mare!”
Pe grupurile online dedicate crescătorilor de ovine, fermierii sunt încurajați să nu se grăbească să vândă și să negocieze ferm. Importatorii caută în special animale grele, de peste 27 de kilograme, pentru a satisface cererea externă.
Un mesaj distribuit în mediul online a devenit viral printre ciobani: „Cine are miei de vânzare țineți de preț, Mahmud Impex oferă 26 lei pe kg, țineți de preț, se cere marfă mare de la 27 de kilograme. Este cerere mare pentru marfă mare pentru Ramadan!”
Liderii din sector confirmă tendința
Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana”, a confirmat că un astfel de preț este realist în condițiile actuale. El a subliniat că oferta de miei este redusă, ceea ce pune presiune pe preț.
„Poate fi adevărat deoarece este foarte puțină marfă și urmează sărbătoarea de Ramadam. Eu în luna decembrie am vândut cu 16,5 lei pe kilogram. Acum nu mai am miei mari, la noi cum fată oile”, a declarat Nicolae Cioranu.
Calculul exportului: Cât ajunge la fermierul român
Și Ionică Nechifor, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis, susține că cererea este mare. El estimează că prețul mediu pe piață se situează în jurul valorii de 23 de lei pe kilogram în viu.
Nechifor a oferit și un calcul concret bazat pe prețul de export către Algeria: „Cerere este, mieii nu ating 30 de kilogrmae în viu. O să fie o medie de 23 lei/kilogram viu. Probabil de asta se dă preț. Alegeria plătește 5,35 euro/kg în viu dus la ei; 0,80 euro cenți/kg transportul. Rămân 4,55 euro/kg în viu în țară; circa 22,5 lei/kg în viu”.
Unii crescători mizează pe Paștele românesc
Nu toți fermierii sunt însă convinși de ofertele pentru export. Unii preferă să păstreze animalele pentru piața internă, mizând pe vânzările din perioada sărbătorilor Pascale.
Crescătorul Darius Medrea din Hunedoara consideră că prețul real este mai mic momentan și se pregătește pentru Paști. „Nu e cerere așa mare acum, prețul este 21 lei/kilogram real în condițiile în care am avut una din cele mai grele ierni. Până azi nu am dat miei, aproximativ 650 de capete am și mizez pe Paști”, a spus fermierul.
Stefania Nistor
Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Un pădurar din Maramureș a fost găsit fără viață. Anchetatorii verifică ipoteza atacului unui cerb
Un om a murit după ciocnirea unui autobuz cu o mașină la Craiova. Șase persoane au ajuns la spital
Șapte persoane rănite în coliziunea de pe A1, la Șagu. Poliția investighează cauza accidentului
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Încălzirea cu aer condiționat poate ajunge la 364 de lei pe lună. Cum verifici estimarea pentru casa ta
Financiarul
UE limitează importurile de mașini hibride din China la 350.000 pe an, timp de patru ani
Dolce Sport
Manchester City ar putea fi exclusă din cupele europene dacă pierde apelul din ianuarie 2027
GetPony
Volvo pregătește condusul fără mâini pe drumuri locale cu Nvidia, dar șoferul rămâne responsabil de supraveghere
Bravonet
Academia Europeană de Film a ales cele 68 de lungmetraje care pot ajunge la nominalizări
Lyla
Femeile vulnerabile de 25-65 de ani sunt vizate de proiectul CLARA pentru depistarea cancerului cervical