PSD votează cu 97,7% retragerea sprijinului pentru Bolojan și aruncă România în criză
Coaliția de guvernare s-a rupt. Luni, Partidul Social Democrat a votat cu un scor zdrobitor de 97,7% retragerea sprijinului politic pentru premierul PNL Ilie Bolojan, declanșând o nouă criză politică majoră într-o țară deja afectată de măsuri de austeritate. Decizia aruncă în aer fragilul guvern format în iunie 2025.

Vot covârșitor și ultimatum pentru premier
Decizia a fost luată după consultarea celor aproape 5.000 de membri din Consiliile Politice Județene ale PSD. Dintre aceștia, 4.504 au votat pentru retragerea sprijinului, adică un procent de 97,7%. Acum, Ilie Bolojan are un termen clar. Până la ședința de Guvern de joi, 23 aprilie, trebuie să decidă dacă își dă demisia.
Dar social-democrații nu se opresc aici. În cazul în care premierul refuză să plece, președintele PSD, Sorin Grindeanu, va retrage miniștrii partidului din Executiv. Este vorba de 6 din cei 16 membri ai Guvernului: Ciprian Șerban (Transporturi), Radu Marinescu (Justiție), Florin Barbu (Agricultură), Bogdan Ivan (Energie), Alexandru Rogobete (Sănătate) și Florin Manole (Muncă). Anunțul demisiilor este așteptat cel mai probabil miercuri, 22 aprilie.
Dacă nici această mișcare nu îl va convinge pe Bolojan, PSD pregătește arma finală: o moțiune de cenzură.
Acuzații dure de ambele părți
Mărul discordiei? Programul de austeritate promovat de premier. Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan că distruge „baza noastră socială”, că a afectat grav economia și a dus la explozia costului vieții pentru români. o politică ce lovește direct în electoratul social-democrat.
Iar răspunsul premierului nu s-a lăsat așteptat. Bolojan a declarat ferm că nu va demisiona și i-a acuzat pe partenerii de coaliție că „fug cu lașitate” de responsabilitatea pentru deciziile luate în comun.
Cert e că Ilie Bolojan nu își va da demisia.
Într-o intervenție recentă, pe 17 aprilie, premierul a lansat cel mai dur atac la adresa PSD de la preluarea mandatului acum 10 luni. „În acest mandat am deranjat destul de mult. Gândiţi-vă că am limitat prăduirea bugetului de stat, am limitat privilegii, ceea ce a deranjat”, a spus Bolojan. Acesta a continuat, afirmând: „Am căutat să schimb legislaţii şi să corectez lucrurile şi aceste zone sunt conectate transpolitic şi transinstituţional la oameni care au susţinut aceste lucruri”.
Și a oferit și un exemplu plastic, referindu-se direct la social-democrați: „Gândiţi-vă că în cămara aceea pe care o are gospodarul, atunci când deschizi uşa, vezi că ai nişte şoricei, nişte şobolani care sunt ca nişte rozătoare, care-ţi rod acele alimente şi, foarte plastic, am aprins becurile, este cât se poate de clar asta. Am încercat să fac lumină acolo şi, în mod clar, asta cât se poate de clar a deranjat”. Concluzia lui Bolojan? PSD are nevoie de „un premier de tip marionetă” și de „un PNL de tip obedient”.
Un conflict mai vechi cu Grindeanu
Ruptura nu este, la drept vorbind, o surpriză. Tensiunile mocnesc de luni de zile. Încă din ianuarie, Sorin Grindeanu a amenințat cu ieșirea de la guvernare, acuzându-l pe Bolojan de inflexibilitate și de ignorarea propunerilor din coaliție. Atunci, liderul PSD a spus că nu este momentul, invocând lipsa bugetului pe 2026 și nenumirea șefilor la serviciile secrete.
Numai că Grindeanu nu are un conflict doar cu PNL, ci și cu USR, celălalt partener din coaliția mamut (formată alături de UDMR). În februarie, liderul PSD acuza partidul condus de Dominic Fritz că și-a construit o imagine bazată „pe ipocrizie”.
„Cred că românii au dreptul să vadă și diferența dintre cei care își asumă guvernarea și cei care au construit o imagine pe ipocrizie. USR s-a prezentat ani buni drept partidul purității absolute. Drept partidul competenței. Drept partidul meritocrației. Astăzi vedem rezultatul acestei mitologii politice. Vedem cum Uniunea Salvați România a devenit, în fapt, Uniunea Salvador România. Vedem cum cei care condamnau privilegiile au ajuns să apere privilegiile. Vedem cum cei care vorbeau despre moralitate au ajuns să practice exact ceea ce criticau”, afirma Grindeanu acum două luni.
Opoziția cere anticipate, Cotroceniul mediază
În tot acest haos, cine profită? Liderul opoziției, George Simion (AUR), a cerut imediat organizarea de alegeri anticipate, chiar înainte de votul oficial al PSD. Ultimele sondaje arată o creștere a sprijinului pentru Alianța pentru Unirea Românilor, care s-a clasat pe locul al doilea la alegerile de la finalul lui 2024.
Toate privirile se îndreaptă acum spre Palatul Cotroceni, unde președintele Nicușor Dan va trebui să medieze situația și să găsească o soluție. Situația este complicată și de contextul economic, România estimând în 2025 cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de aproximativ 9% din PIB.
Până la urmă, totul se reduce la un acord încălcat. Înțelegerea inițială prevedea ca Ilie Bolojan să conducă guvernul în primii doi ani, urmând să cedeze funcția unui reprezentant PSD în primăvara lui 2027. Un plan care, în mod clar, a eșuat lamentabil.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
Programul pentru baterii a fost publicat în Monitorul Oficial. Ce prosumatori pot primi până la 15.000 de lei
Prețurile carburanților pe 15 septembrie. Cu cât s-a scumpit benzina și unde e sub 10 lei pe litru
Curtea de Conturi indică suspiciuni privind recalcularea pensiilor pentru 2,2 milioane de beneficiari
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Horoscop 15 septembrie 2026. Leu și Fecioară dau ritmul zilei de marți
Financiarul
Eolianul și fotovoltaicul au ajuns la 25% din producția de electricitate a României
Dolce Sport
Ianis Stoica a marcat și a dat assist în Estrela Amadora-Rio Ave 3-3
GetPony
Șoferul Ferrari-ului care a lovit patru mașini în Sibiu a fost reținut 24 de ore, cu 2,18 g/l alcool în sânge
Bravonet
Horoscop 15 septembrie 2026. Scorpion și Săgetător au o decizie de luat azi
Lyla
Horoscop 15 septembrie 2026. Taur și Gemeni, o decizie de luat azi