RETRO LANSARE COOPERATIVA GUSTI 7 iulie 2021, ora 18.30, Sala Media
Cooperativa Gusti profită sălbatic de noile măsuri de relaxare și își invită prietenii și iubitorii de istorie recentă neconvențională la o conversație animată cu toate cărțile pe masă. Și o revistă.
Evenimentul va avea loc exact unde trebuie și când este mai bine, cu invitați pe măsură. Adică:
la Muzeul Naţional al Țăranului Român, Sala Media
pe 7 iulie 2021, de la ora: 18:30.
Cu participarea: Valentin Ajder, Ionuț Butoi, Corina Doboș, Ioana Fruntelată, Doina Jela, Alina Juravle, Paul Marinescu, Ioana Popescu, Cristian Preda, Zoltán Rostás, Daniela Rovența–Frumușani, Florentina Țone, Theodora-Eliza Văcărescu.
Discuțiile se vor axa pe următoarele titluri:
Marginal și experimental. Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (Eikon, 2020);
In Honorem Sanda Golopenția (Spandugino, 2020);
Dimitrie Gusti. O bibliografie a receptării (Unibuc, 2020);
Rediscovering Eastern-European Universities. Perspectives from the interwar period (Pro Universitaria, 2020);
Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti (Creator, 2020);
Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Școala Gustiană după 23 august 1944 (Cartier, 2021);
Revista Transilvania (nr. 2-3, 2020, dedicat campaniei monografice din Drăguș).
Intrarea este liberă.

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.cooperativaurbană.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.
Alexandra Badea
Alexandra Badea este o jurnalistă specializată în știri de actualitate la News24.ro, cu o experiență de 7 ani în domeniu. Este recunoscută pentru acoperirea rapidă și precisă a evenimentelor cotidiene majore, de la decizii guvernamentale la evoluții sociale și economice. Abordarea sa jurnalistică riguroasă îi permite să ofere publicului informații esențiale despre cele mai recente evenimente politice și decizii legislative. Toate articolele →
Citește și
SkyTower lansează cea de-a 7-a ediție a competiției SkyRun, cea mai emblematică competiție de alergare pe scări pentru copii și adulți
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Bravonet
Marina Vlady a murit la 88 de ani, acasă, alături de cei dragi și animalele sale
Lyla
Horoscop 26 septembrie 2026. Pești și Berbec, feriți-vă de graba la bani
Revista Ioana
Picioare umflate după birou? Mișcă gleznele la fiecare oră și mergi 30 de minute pe zi
Financiarul
ROBOR și IRCC pe 25 septembrie 2026. Ratele diferă cu până la 72 de lei pe lună
Dolce Sport
CCA explică fazele de ofsaid de la Oțelul cu Corvinul și Rapid cu FC Argeș
GetPony
Chery Tiggo 9 CSH a plecat în mod electric după ce bateria a stat 24 de ore și 5 minute în apă sărată