Rusia a lansat un val masiv de 153 de drone de atac asupra Ucrainei începând de marți seara, 25 martie. Forțele de apărare aeriană au reușit să neutralizeze 130 dintre acestea, un efort mare. Numai că 16 drone și-au atins ținta, lovind 11 locații distincte, în timp ce resturi de la aparatele doborâte au căzut în alte cinci zone.
Atacurile, executate cu drone de tip Shahed, Gerbera și Italmas, au fost lansate din mai multe orașe rusești precum Bryansk, Orel sau Kursk, dar și din Crimeea ocupată temporar. Aproximativ 100 dintre dronele folosite au fost de tip „Shahed”.
Zelenski: Urmează un atac la sistemul de apă
Dincolo de cifrele imediate, președintele Volodimir Zelenski a venit cu un avertisment sumbru. Liderul de la Kiev a anunțat că Rusia pregătește o operațiune specială în lunile următoare, având o țintă extrem de sensibilă.
„Știm că rușii pregătesc o operațiune împotriva sistemelor de alimentare cu apă în lunile următoare. Fiecare comunitate trebuie să aibă o atitudine serioasă, o atitudine absolut responsabilă față de protejarea instalațiilor relevante”, a declarat Zelenski.
Iar măsurile de protecție sunt deja în pregătire. „Am instruit oficialii guvernamentali și echipa Cabinetului Președintelui să colaboreze și cu armata noastră în probleme de apărare aeriană, inclusiv protecția împotriva dronelor, în regiunile vestice ale Ucrainei. Trebuie să adăugăm linii de apărare – aceasta este o sarcină clară”, a completat președintele ucrainean.
Viziuni opuse la Washington și Kiev
Dar, în timp ce Ucraina se apără de atacuri și se pregătește de noi amenințări, la Casa Albă se vorbește despre pace. Donald Trump, după discuțiile de la Miami, și-a exprimat din nou convingerea că un acord între Kiev și Moscova este „foarte aproape”.
„Cred că sunt aproape, spun asta de mult timp. Am rezolvat opt conflicte, toate ar fi trebuit să fie mai complicate decât acesta. Acesta ar trebui să fie cel mai simplu”, a afirmat liderul american. Trump a reiterat și ideea că Zelenski și Putin „se urăsc cu adevărat”, adăugând că „ura nu ajută la încheierea acordurilor”.
Poziția de la Kiev este, însă, complet diferită. Președintele ucrainean a fost categoric: amploarea bombardamentelor demonstrează clar că Moscova nu vrea, pe bune, să încheie războiul. Mai mult, implicarea Rusiei în sprijinirea Iranului nu face decât să amplifice instabilitatea regională.
Escaladarea, un instrument de presiune
V-ați gândit vreodată de ce aceste poziții sunt atât de divergente? Politologii consideră că intensificarea atacurilor este un semnal deliberat din partea Kremlinului. Rusia transmite astfel, fără echivoc, că nu este interesată de negocieri reale, ci doar mimează niște gesturi de pace pentru scena internațională.
În același timp, Moscova încearcă să influențeze poziția Statelor Unite, împingând ideea unor concesii teritoriale din partea Ucrainei. Aceasta ar fi, de fapt, miza strategiei ruse în spatele așa-ziselor negocieri.
O strategie cinică.
Experții subliniază și o trăsătură constantă a politicii Kremlinului: un sentiment de superioritate alimentat de o mentalitate imperială, în care orice actor perceput ca fiind mai slab este tratat cu dispreț și presiune.
De unde vine această îndrăzneală?
Obiectivele Kremlinului par a fi multiple. Pe lângă presiunea directă asupra populației ucrainene, se urmărește și influențarea opiniei publice interne din Ucraina, în speranța că va crește numărul celor dispuși să accepte compromisuri teritoriale.
Simultan, autoritățile de la Moscova încearcă să distragă atenția propriului public. În ultimele luni, atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei s-au intensificat, generând nemulțumiri interne, la care se adaugă și tensiuni legate de restricții digitale. În acest context (unul destul de fragil, e drept), demonstrațiile de forță devin un instrument de consolidare a imaginii puterii.
Reacțiile slabe ale comunității internaționale, inclusiv lipsa unor decizii ferme în cadrul ONU, transmit Moscovei un semnal de impunitate. Concluzia experților este tranșantă: în lipsa unor costuri reale, Rusia va continua să folosească teroarea ca instrument strategic, mizând pe ideea că impunitatea generează, inevitabil, escaladare.
