Un război devastator în Orientul Mijlociu, soldat cu moartea liderului suprem Ali Khamenei și distrugerea infrastructurii iraniene, ar putea transforma Rusia în principalul beneficiar strategic. O analiză detaliată arată cum Moscova ar putea exploata un regim de la Teheran izolat și slăbit pentru a-și spori influența în regiune, relatează Gandul.
Scenariul este conturat de jurnalistul Nikita Smagin, specializat în politica Rusiei în Orientul Mijlociu, într-un material publicat de Carnegie Endowment for International Peace și preluat de Gandul. Potrivit acestuia, deși un conflict prelungit ar pune în pericol proiectele rusești, Kremlinul are puține motive să abandoneze Teheranul.
O dependență totală de Moscova
Dacă regimul iranian supraviețuiește atacurilor Statelor Unite și ale Israelului, acesta ar deveni extrem de vulnerabil. Smagin avertizează că Teheranul ar fi obligat să acorde Moscovei o influență politică uriașă în schimbul ajutorului militar și umanitar. „Într-adevăr, războiul ar putea face în cele din urmă regimul iranian mai dependent ca niciodată de Moscova”, subliniază analistul.
Un Iran slăbit ar oferi Rusiei și avantaje economice neașteptate. „Dacă acest lucru continuă, ar putea duce la o criză energetică globală care ar face hidrocarburile rusești mai atractive, în ciuda sancțiunilor occidentale. În plus, prăbușirea exporturilor iraniene înseamnă că Rusia își poate mări livrările de petrol către China (compensând astfel decizia Indiei de a cumpăra mai puțin țiței rusesc)”, scrie Nikita Smagin.
Riscuri strategice pentru Kremlin
Pe de altă parte, un război de durată amenință direct interesele Rusiei. Viabilitatea coridorului de transport Nord-Sud, care leagă Rusia de Oceanul Indian, ar fi pusă sub semnul întrebării. Acest coridor are o valoare strategică pentru Kremlin, oferind acces la piețele globale după închiderea rutelor occidentale.
Un alt proiect major afectat ar fi înființarea unui centru de distribuție a gazelor rusești în Iran. „În al doilea rând, ar îngreuna înființarea unui „hub de gaze” rusesc în Iran. Logica acestui proiect este similară cu cea a coridorului Nord-Sud: deși profitabilitatea sa este neclară, Moscova speră că un hub va facilita diversificarea rutelor de aprovizionare și va permite revenirea gazului rusesc pe piețele globale.”
Stabilitatea viitoare a Iranului este o necunoscută. „Dacă regimul supraviețuiește, moștenirea războiului va însemna instabilitate, guvernare proastă, proteste, infrastructură devastată și incertitudine generală, iar investițiile ar fi o pierdere de timp.” În cazul unei schimbări de putere, situația ar fi și mai rea pentru Moscova. „Dacă va exista o schimbare de regim, însă, este probabil ca noul guvern iranian să fie anti-rus și dornic să rupă legăturile cu Moscova”, continuă jurnalistul.
Condamnare fermă, dar fără intervenție militară
Reacția oficială a Moscovei a fost imediată și dură. Kremlinul a criticat acțiunile SUA și ale Israelului, numindu-le un „act neprovocat de agresiune armată” și o încălcare a dreptului internațional. Președintele Putin a condamnat fără echivoc asasinarea lui Khamenei.
Cu toate acestea, opțiunile Rusiei sunt limitate. „În același timp, Kremlinul are puține modalități de a influența situația. Este dificil de imaginat că Rusia ar risca o confruntare cu Statele Unite și Israelul pentru a salva regimul iranian, astfel încât intervenția militară directă poate fi exclusă.”
Strategia Moscovei pare a fi una de așteptare. „Cu toate acestea, dacă – într-o formă sau alta – regimul iranian va supraviețui, Moscova ar putea încerca să transforme situația în avantajul său. Când rachetele vor înceta să zboare, Rusia va fi una dintre puținele țări din lume pregătite și capabile să colaboreze cu Teheranul.” Partenerii tradiționali ai Iranului, precum Emiratele Arabe Unite sau Qatar, ar fi reticenți să reia legăturile. „După ce au fost bombardate de Iran în timpul celui mai recent conflict, partenerii tradiționali ai Iranului, precum Emiratele Arabe Unite sau Qatar, este puțin probabil să dorească restabilirea legăturilor politice sau economice”, mai scrie Nikita Smagin.
Arme și cereale. Pârghiile Kremlinului
Un regim izolat la Teheran nu ar avea altă opțiune decât să ceară ajutorul Moscovei, care deja a consolidat legăturile militare. În ultimii ani, Iranul a primit avioane de antrenament rusești Yak-130, zeci de vehicule blindate Spartak și arme ușoare, inclusiv puști cu lunetă Orsis T-5000M. În ianuarie 2026, sunt programate livrări de elicoptere de atac.
Mai mult, contractele deja semnate prevăd livrări și mai consistente. „De asemenea, au fost semnate contracte pentru ca Rusia să furnizeze Iranului până la cincizeci de avioane de vânătoare Su-35 și nu mai puțin de 500 de sisteme portabile de apărare aeriană Verba (MANPADS).”
Presiunea nu este doar militară. „Moscova ar putea fi capabilă să exercite presiune nu doar prin intermediul aprovizionării militare, ci și prin ajutor umanitar.” În timpul luptelor, companiile rusești au oprit exporturile de cereale către Iran. „După sfârșitul războiului, Teheranul va trebui să găsească o modalitate de a plăti pentru reluarea acestora.”
În final, Smagin concluzionează că interesul Rusiei pentru Iran nu va scădea, ci dimpotrivă. „Este adevărat că războiul amenință viabilitatea multor afaceri rusești în Iran – dar este puțin probabil ca acest lucru să însemne că Moscova va deveni mai puțin interesată de țară. Dimpotrivă, Kremlinul ar încerca aproape sigur să exploateze un Iran postbelic devastat, izolat pe plan internațional, pentru a-și spori influența regională.”
