Summit-ul COP26 de la Glasgow.

171

Eșecul necontenit al acestor reuniuni grandioase de a-și îndeplini promisiunile ar putea chiar să frâneze tranziția la un viitor mai verde, se spune într-un editorial publicat în The Telegraph.

Acum, La Glasgow este în desfășurare conferinţa climatică, acompaniată de acea retorică a cataclismului pe care am mai auzit-o și înaintea altor evenimente similare din ultimii 30 de ani.

Un moment al adevărului pentru lume

Boris Johnson a precizat că reuniunea COP26 a ONU reprezintă „un moment al adevărului pentru lume”. În acest weekend, la întrunirea G20 de la Roma, papa Francisc i-a dăscălit pe conducătorii celor mai mari economii globale în privința răspunderii lor față de generațiile viitoare.

În plus, Regina, care se odihnește și nu poate participa, i-a criticat pe cei care vorbesc mult despre necesitatea acțiunii, dar nu fac mare lucru în acest sens. Scriind în The Sunday Telegraph, Prințul de Wales, care va deschide astăzi conferința, a menţionat că lumea se află „în sala ultimei șanse”.

Și totuși, în ciuda aparentului consens științific și politic cum că dezastrul este cert în absența unor acțiuni imediate, șansele de se ajunge la un acord privind măsurile necesare sunt infime, spune The Telegraph.

Totodată, ONU a atenţionat că temperaturile sunt pe cale să crească cu 2,7 grade Celsius dacă nu se face mai mult, dar premierul britanic a căutat să tempereze așteptările ca poluatorii cei mai mari să consimtă la plafonarea emisiilor proprii, despre care experții spun că e necesară pentru a se limita creșterea temperaturii globale cu 1,5 grade Celsius peste nivelul pre-industrial.

De ce investitorii revin pe piețele europene

Optimismul crește în rândul managerilor de fonduri europene pe măsură ce tensiunile comerciale se reduc, inflația [...]

Un acord multianual pentru servicii cloud destinate inteligenței artificiale ar putea consolida colaborarea dintre cele două companii. Care este miza [...]

Oracle și Meta negociază un acord cloud de 20 miliarde dolari

Un acord multianual pentru servicii cloud destinate inteligenței artificiale ar putea consolida colaborarea dintre cele două companii. Care este miza [...]

Inovație medicală! Chinezii au creat un lipici pentru fracturi

Inovație Revoluționară: Lipiciul care Repară Fracturi în 2 Minute Revoluție în spitale! Chinezii au inventat lipiciul care repară fracturi în [...]

Dermatologii sugerează o abordare minimalistă pentru îngrijirea tenului

Specialiștii avertizează că rutinele de îngrijire a pielii au devenit atât de complexe încât multe produse promovate pe rețelele sociale [...]

Comandă un coș cadou pentru nași – surpriza perfectă pentru cei dragi

Sursa Comandă un coș cadou pentru nași – surpriza perfectă pentru cei dragi Atunci când vine vorba de a mulțumi [...]

Citește și
Spune ce crezi