Temperatura oceanelor a atins un nou record în 2021 pentru al treilea an consecutiv.

20

Anul trecut temperatura oceanelor a atins un nou record. Este pentru al treilea an consecutiv când oceanele de pe Pământ ating cele mai mari temperaturi înregistate în istorie, conform unui raport publicat marți în jurnalul Advances in Atmospheric Sciences, citat de CNN.

Oamenii de ştiinţă susţin că este parte a unei tendințe de creștere pe termen lung a temperaturii oceanelor care se datorează în mare parte încălzirii globale.

„Vrem să subliniem că încălzirea globală este de fapt încălzirea oceanelor, iar încălzirea oceanelor are consecințe grave”, a precizat Lijing Cheng, autorul principal al raportului și profesor de științe climatice și de mediu la Institutul de fizică atmosferică de la Academia Chineză de Științe.

„Încălzirea oceanelor continuă să doboare recorduri, ceea ce ne aduce aminte că lumea are nevoie de acțiuni pentru a combate schimbările climatice”.

Astfel, căldura oceanului este un indicator mai bun al crizei climatice decât temperatura aerului. Cercetătorii sunt de părere că oamenii au fost cauza principală a tendinței de încălzire. Emisiile de gaze cu efect de seră de la combustibilii fosili captează căldura în atmosfera planetei, ceea ce duce la dezechilibre majore. Oceanele, la rândul lor, absorb 90% din excesul de căldură, ceea ce a dus la o creștere alarmantă a temperaturii.

„Efectele sunt poate subtile, dar profunde”, precizează Kevin Trenberth, autor al raportului și om de știință la Centrul Național pentru Cercetări atmosferice în Colorado.

„Pentru a opri această tendință, trebuie într-adevăr să ajungem la zero emisii nete și multe țări au planuri, dar nu au suficiente acțiuni pentru a le sprijini. Între timp, trebuie să ne pregătim mai bine și să construim reziliență”.

Impactul major al creșterii temperaturii oceanelor

În plus, oceanele mai calde supraalimentează modelele meteorologice care duc la furtuni mai puternice, uragane și precipitații intense.

„Oceanul cald oferă combustibil furtunilor, așa că încălzirea oceanului va susține în mod natural furtuni mai puternice și de durată”, a menţionează Cheng.

Creșterea rapidă a temperaturii oceanelor amenință viața marină și contribuie semnificativ la creșterea nivelului mării.

„Încălzirea oceanelor, pe lângă faptul că provoacă distrugerea coralilor și amenință viața marină și populațiile de pești pe care ne bazăm pentru aproximativ 25% din aportul nostru de proteine ​​la nivel global, destabilizează calotele glaciare din Antarctica și amenință cu creșterea masivă a nivelului mării”, a spus pentru CNN Michael E. Mann, climatolog la Universitatea de Stat din Pennsylvania și unul dintre autorii studiului. „Așadar, această constatare subliniază cu adevărat urgența acțiunilor climatice”.

De asemenea, pe măsură ce oceanele se încălzesc, nivelul mării crește. Cheng a precizat că circa o treime din creșterea totală a nivelului mării în secolul al XX-lea a fost din cauza încălzirii oceanelor. Pe lângă inundații, creșterea nivelului mării amenință alimentarea cu apă dulce de coastă cu pătrunderea apei sărate și face comunitățile și infrastructura de coastă mai vulnerabile la furtuni puternice.

Oamenii de ştiinţă susţin că motivul pentru care sunt necesare acțiuni atât de urgente este că oceanele vor continua să se încălzească decenii după ce emisiile de combustibili fosili vor fi reduse.

Trenberth a spus că, chiar dacă atingerea emisiilor nete zero ar pune capăt dezechilibrului energetic al Pământului, „oceanele răspund încet”. Căldura va continua să „se infiltreze la adâncimi mai mari; nivelul mării continuă să crească pentru mult mai mult timp”, a adăugat el.

Cu toate că țările își respectă angajamentele de a reduce emisiile în curând, cercetătorii spun că încălzirea oceanelor va continua și comunitățile trebuie să se pregătească pentru consecințele de amploare.

Se scumpesc abonamentele la Prime Video. Ce preț vor avea din martie

Amazon va majora tariful abonamentului Prime Video în România, iar noile prețuri vor fi aplicate începând [...]

Cum se construiește o nouă acțiune de dezinformare de către Rusia, în România?

  A reînceput campania de dezinformare. Date, adunate din surse deschise de către un grup mic, independent, format din specialiști [...]

Coafura lui Zoe Saldaña este cochetă la puterea a treia – Vezi fotografiile

Oh, ai crezut că tendința coquette panglică de păr a fost pe cale de dispariție? Pshaw. Nu a fost niciodată [...]

Mituri despre carbohidrați: de ce nu trebuie să renunți la ei

Mituri despre carbohidrați: de ce nu trebuie să renunți la ei. Carbohidrații au fost demonizați de multe diete moderne, fiind [...]

Mereu obosită? Poate suferi de anemie

Mereu obosită? Poate suferi de anemie. Te simți foarte obosită deși nu faci efort fizic, ești palidă, nu te poți [...]

Ce spune forma sprâncenelor despre personalitatea ta

Sursa Ce spune forma sprâncenelor despre personalitatea ta Sprâncenele joacă un rol esențial în definirea trăsăturilor feței și în expresivitatea [...]

Citește și
Spune ce crezi