Un bărbat din SUA dat dispărut căzuse într-o mașină de tocat de la locul de muncă
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani care a dispărut în urmă cu două luni a murit după ce a căzut într-o mașină de tocat din fabrică de reciclare din Carolina de Sud unde lucra, susțin legiștii.
Astfel că, la începutul lunii mai, Duncan Alexander Burrell-Gordon, în vârstă de 20 de ani, a fost dat dispărut de familia lui. Ultima dată fusese văzut la locul de muncă, o fabrică de reciclare industrială din Greer, Carolina de Sud. Rusty Clevenger, legistul șef din regiune, a precizat la finele săptămânii trecute că urme de sânge și bucăți mici de carne umană au fost găsite la mașina la care lucra Burrell.
După ce a efectuat un test ADN al sângelui uscat, s-a confirmat că acesta se potrivește cu cel al părinților tânărului dispărut, conform The Independent.
De asemenea, medicul legist, care a ajuns la locul de muncă al lui Burrell la mai bine de o lună după dispariție, a mai spus că mașina în cauză, de mărunțit plastic, a fost inspectată de trei ori până să o analizeze el, inclusiv de către tatăl bărbatului decedat, dar nu s-a descoperit nimic suspect.
Clevenger a găsit urmele biologice sub o bandă transportoare.
Mașina de tocat la care lucra tânărul este capabilă să mărunțească chiar și deșeuri metalice, cu toate că ea era folosită pentru plastic.
Legistul a mai precizat că în afara urmelor de sânge a mai descoperit și bucăți microscopice de piele și de os.
Incidentul este investigat în prezent și de Administrația pentru Securitate și Sănătate în Muncă pentru a se stabili dacă au fost încălcate normele în vigoare cu privire la siguranța la locul de muncă.
Biroul șerifului din Spartanburg a deschis un nou dosar în cazul lui Duncan Alexander Burrell-Gordon, dar nu a specificat dacă incidentul este tratat ca un accident de muncă sau omucidere.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
MApN a ridicat două F-18 spaniole după o alertă lângă Insula Șerpilor. Ce s-a întâmplat în nordul județului Tulcea
Alice Weidel cere ieșirea Germaniei din Schengen și zona euro. Ce ar însemna pentru românii care circulă și muncesc acolo
Locuitorii din Galați și Tulcea au primit un RO-Alert la 06. 12 dimineața
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Interimatul blochează rectificarea bugetară și pune presiune pe deficit și pe tranșa PNRR de 770 de milioane de euro
Dolce Sport
Adrian Mititelu acuză că a fost păcălit la transferul lui Blănuță. Cum rămâne FCU Craiova fără 20% la revânzare
GetPony
Mașinile vechi, Euro 3 sau mai slabe, costă cel mai mult
Bravonet
Dolly Parton a murit la 80 de ani, acasă, la Nashville. Ce s-a aflat abia după deces despre lupta ei cu cancerul
Lyla
19 ani avea Isabelle Sava când a murit în somn după un infarct, deși era sportivă de performanță și studentă la Drept
Revista Ioana
7%-10% din factura plătești în stand-by, dar routerul și TV-ul OLED te pot costa mai mult dacă le scoți din priză