Un tânăr de 20 de ani din Texas, care a călătorit până în San Francisco, a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor după ce a aruncat un cocktail Molotov asupra casei lui Sam Altman, directorul executiv al OpenAI. Autoritățile susțin că Daniel Moreno-Gama a venit cu intenția clară de a-l ucide pe Altman, fiind motivat de opoziția sa față de inteligența artificială.
Atac planificat, nu un gest spontan
Totul s-a petrecut vineri, în jurul orei 4 dimineața, când Moreno-Gama ar fi aruncat dispozitivul incendiar, care a aprins o poartă exterioară a reședinței lui Altman. După atac, a fugit pe jos. Dar nu s-a oprit aici. La mai puțin de o oră, tânărul a ajuns la sediul central al OpenAI, aflat la aproape 5 kilometri distanță, unde a amenințat că va da foc clădirii. „Acesta nu a fost un gest spontan. A fost planificat, țintit și extrem de serios”, a declarat Matt Cobo, agent special interimar la conducerea FBI San Francisco, în cadrul unei conferințe de presă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Acuzat de tentativă de omor și terorism intern
Daniel Moreno-Gama se confruntă acum cu acuzații extrem de grave atât la nivel statal, cât și federal. Procurorul districtual din San Francisco, Brooke Jenkins, a anunțat că tânărul este acuzat în California de două capete de acuzare pentru tentativă de omor (vizându-i pe Altman și pe un agent de securitate) și tentativă de incendiere. Pedeapsa pentru aceste fapte variază de la 19 ani de închisoare până la detenție pe viață.
La nivel federal, acuzațiile includ deținerea unei arme de foc neînregistrate și distrugerea de proprietăți prin explozibili, care aduc pedepse de până la 10, respectiv 20 de ani de închisoare. Procurorul american Craig Missakian a fost tranșant: „vom trata acest act ca pe unul de terorism intern și, împreună cu partenerii noștri, îl vom urmări penal în toată puterea legii.”
„trebuie să conduc prin exemplu”
Dar ce l-a putut împinge pe un tânăr de 20 de ani la un asemenea gest? Până la urmă, ce scria în documentul găsit asupra lui? La momentul arestării, polițiștii au găsit asupra lui Moreno-Gama un document în care acesta își exprima „opinii contrare Inteligenței Artificiale (IA) și directorilor diverselor companii de IA”. Potrivit plângerii penale, textul discuta despre riscul pe care IA l-ar reprezenta pentru umanitate și despre „extincția noastră iminentă”.
Iar una dintre fraze este de-a dreptul șocantă. „si, dacă voi pleda pentru ca alții să ucidă și să comită crime, atunci trebuie să conduc prin exemplu și să arăt că sunt pe deplin sincer în mesajul meu”, ar fi scris Moreno-Gama, conform autorităților.
Grupul PauseAI a confirmat că suspectul s-a alăturat forumului lor de pe Discord în urmă cu aproximativ doi ani, dar niciunul dintre cele 34 de mesaje postate nu conținea apeluri explicite la violență. Platforma Discord a anunțat luni că l-a exclus pe Moreno-Gama pentru „comportament în afara platformei”.
Reacția lui Sam Altman
La câteva ore după atac, Sam Altman a postat pe blogul său o fotografie cu soțul și copilul lor mic, însoțită de un mesaj direct. „În mod normal, încercăm să fim destul de discreți, dar în acest caz împărtășesc o fotografie în speranța că ar putea descuraja următoarea persoană să arunce un cocktail Molotov în casa noastră, indiferent ce crede despre mine”, a scris Altman.
El a adăugat că „frica și anxietatea legate de IA sunt justificate”, dar este important să „detensionăm retorica și tacticile și să încercăm să avem mai puține explozii în mai puține case, la figurat și la propriu.” Și alte organizații au condamnat violența. Anthony Aguirre, președintele Future of Life Institute, a declarat că „violența și intimidarea de orice fel nu își au locul în conversația despre viitorul inteligenței artificiale.”
Atacul vine într-un moment de dezbatere intensă privind efectele sociale ale asistenților AI. Un raport anual publicat luni de Universitatea Stanford (studiul AI Index) a constatat că majoritatea oamenilor cred că beneficiile IA depășesc dezavantajele, „dar nervozitatea este în creștere, iar încrederea în instituții pentru a gestiona tehnologia rămâne inegală.”









