Uraganul Ida a făcut prăpăd în New York
Autorităţile din New York, au declarat stare de urgență, miercuri seară, după ce au fost înregistrate precipitații record în urma uraganului Ida. Primarul a descris situația drept un „eveniment meteorologic istoric” și le-a cerut oamenilor să evite să iasă din case, din cauza condițiilor periculoase de pe drumuri, provocate de inundații, precizează Reuters.
În noaptea de miercuri spre joi, ploile torenţiale s-au abătut peste New York, odată cu trecerea rămăşiţelor uraganului Ida, care a provocat moartea a şapte persoane în sudul Statelor Unite şi a condus la formarea de tornade şi inundaţii în nord-estul ţării.
În urma acestor evenimente, primarul De Blasio a fost nevoit să declare pentru prima dată „urgenţă de inundaţii” pentru orașul New York.
Astfel, circulaţia pe majoritatea liniilor de metrou din New York a fost suspendată miercuri seară, după ce Ida au provocat ploi torenţiale şi au sporit riscul de alunecări de teren şi tornade, a relatat CNN .
De asemenea, cel puţin cinci avertizări de viituri au fost emise miercuri seară de Serviciul Naţional de Meteorologie din SUA, şi a fost vizată regiunea cuprinsă între zona de vest din Philadelphia şi nordul New Jersey.
Uraganul Ida a făcut ravagii în mai multe orașe americane
Phil Murphy, guvernatorul din New Jersey, a declarat la rândul său stare de urgenţă ca răspuns la ciclonul Ida.
Totodată, tornade impresionante au fost văzute în Pennsylvania, New Jersey şi Maryland, acolo unde un tânăr de 19 ani a murit, iar un altul a fost dat dispărut după ce o clădire a fost inundată, ridicând astfel la şapte bilanţul deceselor provocate de Ida.
În oraşul Annapolis, situat la circa 50 de kilometri de Washington, acest fenomen meteorologic a smuls copaci şi a doborât stâlpi de electricitate.
De asemenea, ploi torenţiale au căzut în capitala economică şi culturală americană, de unde NWS a publicat pe Twitter mai multe videoclipuri cu străzi inundate în cartierele Brooklyn şi Queens, nivelul ridicat al apelor oprind traficul în zonă.
Comitatul Westchester a fost măturat şi el de ploi abundente şi vânt puternic, la nord de New York, numeroase subsoluri fiind inundate în doar câteva minute.
Un episod asemănător a avut loc la Flushing Meadows, unde ploaia a inundat un teren de tenis acoperit, perturbând un meci din turul doi al US Open dintre sud-africanul Kevin Anderson şi argentinianul Diego Schwartzman. Apa a trecut prin cele patru colţuri ale acoperişului retractabil al sălii, instalat în 2018 pentru a permite desfăşurarea meciurilor pe timp de ploaie.
La lăsarea întunericului, în jurul orei 22:30, Aeroportul Internaţional Newark Liberty, unul dintre cele trei ale oraşului, a anunţat pe Twitter că ”toate activităţile de zbor sunt în prezent în aşteptare”
Vineri, preşedintele Joe Biden se va deplasa în Louisiana, stat lovit duminică de uraganul Ida, care a distrus numeroase clădiri şi a lăsat peste un milion de gospodării fără curent electric.
Aşadar, uraganele sunt un fenomen recurent în sudul Statelor Unite. Dar, încălzirea suprafeţei oceanelor contribuie la înmulţirea furtunilor, au avertizat oamenii de ştiinţă. Acestea prezintă un risc din ce în ce mai mare pentru comunităţile costiere.
Horatiu Preda
Horațiu Preda este un jurnalist cu peste 8 ani de experiență în știri de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie dinamica guvernamentală și deciziile politice, oferind o perspectivă clară asupra impactului acestora. Toate articolele →
Citește și
Gloria Steinem, la 92 de ani, a murit la New York, iar casa și arhivele ei devin centru pentru organizare feministă
Rusia sfidează suveranitatea Republicii Moldova cu 17 secții în Transnistria, deși Chișinăul a acceptat una singură
România și Ucraina accelerează proiectele de la Sulina și Siret. Cum se schimbă tranzitul cerealelor ucrainene
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Poate fi cumpărată o companie evaluată la 2 trilioane de dolari dacă majoritatea boardului este decisă de un trust fără acțiuni?
Dolce Sport
Umit Akdag a ajuns la Beşiktaş și ar costa 7 milioane de euro. Cum și-a explicat refuzul pentru naționala României
GetPony
Volkswagen duce la 100.000 posturile tăiate și închide 4 fabrici, într-un plan care înjumătățește gama de modele
Bravonet
Bridget Fonda reapare cu 45 de kilograme mai puțin, iar transformarea de la 62 de ani pune din nou Hollywoodul pe jar
Lyla
Geanta de lucru poate să ducă laptopul, naveta și ieșirea de seară fără compromisuri? 13 modele spun că da
Revista Ioana
Seattle apare cu 10 cafenele independente recomandate. Ce găsești de la latte art la cafea vietnameză în phin