Ursul ne lasă flămânzi în sezonul 3

În timp ce o națiune și-a petrecut ultimii doi ani spunând un călduros „da, bucătar!” Dramei de restaurant FX Ursul-și este într-adevăr o dramă, în ciuda faptului că premiile Emmy au declarat-o comedie- unii dintre noi nu au putut să se alăture corului. Serialul lui Christopher Storer are meritele sale: estetică artistică, interpretări angajate, cunoașterea din interior a unei industrii fascinante. Dar este, de asemenea, un serial confuz (sau neatent) cu privire la intențiile sale, care nu dorește să se angajeze în nimic – ton, tempo, scop – cu excepția propriei idei despre sine ca fiind ceva măreț.

Ursul (al cărui al treilea sezon a avut premiera pe Hulu pe 26 iunie) este un serial ale cărui experimente în materie de formă par uneori mai mult calculate decât curioase. În contrast cu mediul modest pe care serialul își propune să îl descrie cu sobrietate – oameni săraci care muncesc din greu pentru a face ceva special – Storer pune din ce în ce mai mult în scenă serialul ca pe o fugă de poezie vizuală și auditivă. El se joacă cu cronologia și perspectiva, îndrăznește să prezinte episoade aproape complet lipsite de intrigă. Dar premisa centrală a spectacolului nu a fost suficient de dezvoltată pentru a susține toate aceste încurcături. Storer pare mai dornic să ne arate ce poate face la nivel tehnic decât să țină Ursul împreună ca o serie coerentă, discretă.

Ce este Ursul despre? Neliniștile și suferințele legate de muncă și familie. Ambiția și alienarea pe care o creează. Acestea sunt subiecte demne de luat în seamă și, ocazional, spectacolul face o evaluare emoționantă a lor. Dar în toate schimbările sale de stil și de concentrare, Ursul nu pare, după trei sezoane, să construiască mare lucru. Sfidarea noțiunilor scârțâitoare de structură a televiziunii este bine și frumos – în teorie. În ciuda reputației acum pătate a creatorului său, Louie memorabil a făcut exact asta pe o versiune diferită a aceleiași rețele acum 14 ani, contribuind la lansarea unei tendințe care ne-a condus la Ursul. Dar acea serie nu a încercat să spună o poveste arcuită; a fost făcută să fie episodică, neliniară. Ursul vrea să aibă și să mănânce și prăjitura cu brânză bască arsă. Rezultatul este o serie distrasă, ale cărei diversiuni slăbesc și mai mult intriga sa centrală.

Sezonul trei (urmează spoilere ușoare) se deschide cu un episod care este în esență un montaj muzical presărat cu fragmente de dialog. Acesta se derulează înainte și înapoi în timp, în timp ce talentatul și egoistul bucătar din Chicago, Carmy (Jeremy Allen White) se confruntă cu stresul trecutului și al prezentului. El este bântuit de perioada petrecută în bucătăriile altor bucătari – exigenta, dar grațioasa Terry (Olivia Colman), un supraveghetor crud, dar genial, interpretat de Joel McHale – și de recenta sa cădere în timpul deschiderii propriului restaurant, The Bear, cândva un local de familie cu carne de vită italiană. Este minunat de privit și un pic copleșitor, încă o joacă cu formele care renunță la narațiune în favoarea atmosferei.

Experimentele de sine stătătoare sunt cele mai puternice părți ale sezonului trei. Episodul al optulea, „Ice Chips”, este în esență un duel între două personaje secundare –Abby Elliott‘s Sugar and Jamie Lee CurtisDonna, matriarhul dificil al lui Jamie Curtis – în prim-planuri strânse, se ceartă și se reconciliază în timpul unui ritual de viață major. Actoria este mare, dar funcționează; este punctul culminant al sezonului. Episodul șase, „Napkins”, este un alt standout, o privire blândă înapoi la povestea de origine a unui personaj (un fel de), care oferă performanțe grațioase (în special de la marele Liza Colón-Zayas) și o scriitură trăită credibil. Episodul a fost regizat cu abilitate de co-starul serialului Ayo Edebiri.