ABN Systems vrea să intre pe noi piețe externe în următorul an

George Barbu, CEO ABN Systems International

 

  • India, Turcia, statele din Orientul Apropiat și cele din fosta URSS se află între obiectivele companiei de accedere pe noi piețe, care vizează și extinderea piețelor unde ABN Systems International vinde deja pe platforme online (Franța, Spania, Italia, Benelux), prin parteneri și distribuitori.
  • Compania estimează că vânzările totale de produse din gamele brandului propriu, Tellur, atât în România, cât și pe piețe externe, se vor situa între 25 și 28 milioane de lei (5,05 – 5,65 milioane de euro) pentru anul 2021.
  • Pentru susținerea expansiunii pe piețele externe, ABN Systems International pregătește listarea la BVB, până la finele acestui an, iar demersurile pentru oferta premergătoare listării și pentru procesul de listare sunt efectuate împreună cu TradeVille.  

ABN Systems International, compania deținătoare a singurului brand 100% românesc de accesorii telecom și produse Smart Home, Tellur, și-a propus creșterea exporturilor acestui brand propriu, prin accederea pe noi piețe din India, Turcia, statele din Orientul Apropiat și fosta URSS, în următorul an. Totodată, în state unde produsele Tellur se vând deja pe platforme online, ABN System urmărește să dezvolte relații de business și cu parteneri și distribuitori, fiind vorba de piețe precum Franța, Spania, Italia, și țările Benelux. 

Potrivit estimărilor ABN Systems International, vânzările totale de produse din gamele brandului propriu, Tellur, atât în România, cât și pe piețe externe, sunt așteptate să se situeze între 25 și 28 milioane de lei (5,05 – 5,65 milioane de euro), pentru anul 2021. Pentru anul 2020, vânzările Tellur s-au ridicat la nivelul de 19,51 milioane de lei (3,94 milioane de euro).

Strategia de dezvoltare a companiei pentru intervalul 2021-2022 vizează accelerarea exporturilor și creșterea portofoliului de produse, cu un accent din ce în ce mai mare pe creșterea componentei de vânzări aferentă brandului Tellur. Creșterea exportului va urmări atât extinderea vânzărilor în piețele actuale, cât și extinderea numărului piețelor de desfacere pe care este prezenta compania. De la începutul acestui an, ABN Systems a accesat piețele din Cehia, Țările de Jos, Portugalia, SUA și a demarat deja demersurile de intrare în Turcia și India. 

„În pofida climatului de incertitudine care se menține în economia globală, pe fondul pandemiei COVID-19, rezultatele noastre de vânzări pe piețe externe au fost excelente, în primul semestru al acestui an, și avem toate motivele să ne așteptăm la rezultate similare pentru cea de-a doua parte a anului. Extinderea rapidă a vânzărilor pe piețele externe este rodul investițiilor ample pe care compania noastră le-a făcut în infrastructura de business în anii anteriori, dar și al nivelului ridicat de flexibilitate și capacității de adaptare la particularitățile fiecărei piețe în parte. Vedem un potențial de creștere semnificativă a vânzărilor la export și ne propunem ca, și în anii următori, să continuam strategia de extindere pe noi piețe de desfacere, precum și creșterea pe piețele în care suntem deja prezenți,” consideră George Barbu, CEO al ABN Systems International

În privința celor mai de succes produse pe plan extern, domină echipamentele din gama audio, care ocupă locul întâi la nivelul valorii de vânzare, respectiv locul al treilea ca volum de bucăți vândute. Astfel, cele mai căutate produse Tellur peste hotare sunt: (1) Casca Bluetooth Tellur Vox55, (2) Termostatul Smart WiFi Tellur, (3) Boxa Bluetooth Callisto și (4) Casca Tellur Bluetooth Vox 10.

Despre ABN Systems International capital markets

Fondată în 2002, ABN Systems International, deţinătoarea brandului Tellur, şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industriale. Compania a investit intensiv în automatizarea proceselor, transferul electronic de date, trasabilitatea stocurilor, mărirea capacității de depozitare și întărirea echipei, ceea ce i-a permis, alături de expertiza acumulată în cei peste 19 ani de activitate, să dezvolte parteneriate valoroase cu jucători globali de referință. Cu un portofoliu de peste 30.000 de produse și accesorii IT&C, ABN Systems este prezentă deja pe piețe din peste 25 țări, de pe 3 continente, și își propune o extindere accelerată a canalelor de vânzare externe, atât prin intrarea pe noi piețe, cât și prin consolidarea celor actuale. 

Citește și
Loading...
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.