Aglomeraţie la frontiera cu Ungaria
Vineri dimineaţa, anumite puncte de trecere a frontierei spre Ungaria sunt aglomerate , iar la Nădlac II (autostrada pan-europeană) se aşteaptă cel puţin o oră pentru verificarea documentelor şi tranzitare, deşi a fost suplimentat numărul arterelor de control.
Astfel, potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II se aşteaptă 60 de minute pe sensul de ieşire din ţară, pe toate cele şase artere deschise pentru traficul de călători şi autoturisme.
De asemenea, aplicaţia informează că se înregistrează un „număr foarte mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificările la frontieră pe sensul de ieşire din România”.
Totodată, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au menţionat pentru AGERPRES că în această perioadă a sezonului estival sunt zile cu număr mai mare de călători care tranzitează frontiera, mai ales în weekend.
Conform reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, mulţi români care lucrează în străinătate şi au fost în ţară în ultimea perioadă pentru a-şi petrece vacanţa alături de familii se întorc în statele în care sunt angajaţi.
De asemenea, mai mulţi români din ţară pleacă în vacanţe în străinătate, mai ales începând de vineri dimineaţă, când punctele de frontieră se aglomerează.
Aşadar, aplicaţia de monitorizare a traficului la frontieră mai arată că şi la Petea, în Satu Mare, se aşteaptă cel puţin 60 de minute pe sensul de ieşire din ţară, şi aici au fost deschise tot şase artere de control.
Cristian Matei
Cristian Matei este un jurnalist cu o experiență de peste 8 ani în domeniul știrilor de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie evoluțiile din administrație, justiție și impactul acestora asupra publicului larg. Toate articolele →
Citește și
80.500 de mașini fabricate înainte de 1991 ar urma să aibă accesul limitat în centrul Bucureștiului
Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Consolidarea unei piețe de capital competitive în Europa Centrală și de Est
Leonardo Badea¸ Prim-viceguvernator BNR: Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
Aproape 10.000 de stații din Italia au aplicat plafonul și vând benzina sub 2 euro
Dolce Sport
Vincent Poirier ar reveni la Real Madrid dacă primește ocazia. Speră să joace din ianuarie 2027
GetPony
Anvelopele de iarnă devin obligatorii în funcție de drum. Amenda ajunge la 4.325 de lei
Bravonet
Paula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie
Lyla
18 exerciții pentru un trunchi mai puternic. Rutina începe cu cel puțin cinci mișcări
Revista Ioana
Un studiu asociază medicamentele GLP-1 cu desprinderea unghiei la 39% dintre utilizatori