Autoportretele activistei vizuale Zanele Muholi iau o nouă formă în sculpturi de mari dimensiuni

De mai bine de două decenii, Muholi își construiește o audiență globală, explorând puterea artei de a educa publicul cu privire la comunitatea LGBTQ+. Una dintre primele lor serii a fost Faces and Phases (2006-), care este compusă din portrete ale lesbienelor sud-africane de culoare și ale persoanelor transgender. În 2012, Muholi a început seria de autoportrete care a devenit Somnyama Ngonyama. Fotografiile au fost editate într-o monografie în două volume publicată de Aperture și au fost, de asemenea, prezentate în expoziția The Guggenheim din 2019 „Tensiuni implicite”, în care Muholi, alături de Catherine Opie, Glenn Ligon, și Lyle Ashton Harris, printre alții, au devenit parte a unui neam de artiști care se luptă cu moștenirea fotografului Robert Mapplethorpe.

Bambatha I, 2023.Curtoazia artistului/Hayden Phipps & Southern Guild, Los Angeles.

Gândindu-se la viitorul practicii lor, Muholi a evocat doi autoportretiști radicali care i-au precedat: Frida Kahlo și Claude Cahun. Amândoi împărtășesc privirea implacabilă a lui Muholi și puternicul simț al respectului de sine. Este clar că există o vitalitate în acest tip de realizare a imaginilor – o seriozitate a scopului care vine odată cu crearea propriei arhive vizuale a homosexualității negre, acolo unde a lipsit una. „A fi invizibil este dureros. A face această tăcere vizibilă este politic. Este ceea ce fac eu cu munca mea. Asta face parte din activismul meu continuu.”