Bărbatul care ar fi lovit intenţionat cu maşina angajatul unei societăţi s-a prezentat la Poliţie
Joi 9 septembrie, biroul de presă al Poliţiei Capitalei informeaza, că bărbatul care ar fi lovit intenţionat cu maşina angajatul unei societăţi, în parcarea unui complex comercial, s-a prezentat singur la Poliţie.
Astfel, parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri efectuează cercetări pentru tentativă la omor, după ce Poliţia a fost sesizată că, în parcarea unui complex comercial, un bărbat care era angajat al unei societăţi comerciale, a fost lovit de către un autoturism.
„Având în vedere faptul că din primele date reieşea că fapta ar fi fost comisă cu intenţie, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, se menţionează într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi 8 septembrie, AGERPRES.
Mai mult decât atât, a fost efectuată cercetarea la faţa locului şi au fost audiate mai multe persoane, iar în urma investigaţiilor a fost găsit şi autoturismul.
„De asemenea, a fost stabilită identitatea unui bărbat, care posibil s-a aflat la volanul autoturismului. Procurorul criminalist a dispus măsuri în vederea depistării acestuia, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept”, mai se arată în comunicatul dat publicităţi de către poliţie.
Andreea Ionescu
Pe news24.ro, Andreea Ionescu scrie la rubricile Externe, Știință și Politică. Toate articolele →
Citește și
Bulgaria alocă 15,4% din salariul minim brut pentru un plin de motorină, iar Luxemburg 3,8%
Un plin de motorină s-a scumpit cu 36 de lei într-o lună. Cele mai mici prețuri sunt în Lungulețu și Iernut
Cetățenii din cinci state pot conduce în România fără permis internațional timp de 3 sau 6 luni
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista Ioana
Cum introduci varza murată în alimentație dacă ai digestia sensibilă și când e nevoie de prudență
Financiarul
Operatorii din Portul Constanța cer deblocarea Dunării pentru a limita pierderile
Dolce Sport
Costin Curelea își asumă greșeala de a accepta cina cu Nicu Gheară la Ibiza
GetPony
Unde poate circula trotineta electrică și ce reguli sunt propuse pentru cască
Bravonet
Ian cere iertare după ce a urinat în timpul concertului de la Arenele Romane
Lyla
Un studiu la vârstnici indică antrenamentul care reduce grăsimea păstrând masa musculară