Blestemul „smochinului neroditor” este gestul lui Iisus care a uimit ucenicii

Alexandra Badea
| 54 citiri
blestemarea smochinului

Un episod din Evanghelii care stârnește și astăzi nedumeriri este cel în care Iisus Hristos blesteamă un smochin. Gestul, petrecut într-o zi de luni din Săptămâna Patimilor, cu doar patru zile înainte de răstignire, a avut loc după ce Mântuitorul, flămând fiind, a găsit pe marginea drumului un smochin plin de frunze, dar fără niciun rod.

Smochinul, un simbol puternic pentru Israel

Pentru a înțelege pilda, trebuie să știm ce reprezenta acest copac. Smochinul (Ficus carica) era extrem de răspândit în Israel, fiind folosit frecvent în Biblie și în tradiția iudaică pentru a reprezenta starea națiunii, atât spirituală, cât și fizică. Considerat un simbol al bunăstării și al binecuvântării divine, smochinul era, alături de vița-de-vie, o imagine sugestivă a poporului lui Israel. Teritoriul promis de Dumnezeu lui Avraam este descris în Deuteronom drept „o țară cu grâu și orz, cu vii, smochini și rodii, o țară a măslinilor și a mierii” (Deut. 8:8).

O trăsătură aparte a acestui arbore este că fructele apar mai întâi, sub forma unor muguri, iar frunzele se dezvoltă ulterior. Mai mult, smochinii dau două recolte pe an: una timpurie, în primăvară, și o a doua, mai bogată, în luna septembrie.

Zelenski îi acuză pe emisarii lui Trump care s-au întâlnit 4 ore cu Putin
RecomandariZelenski îi acuză pe emisarii lui Trump care s-au întâlnit 4 ore cu Putin

O prezență constantă în Biblie

Iar prezența sa în scrierile sfinte nu este deloc întâmplătoare. În Cartea Genezei (3:7), după căderea în păcat, Adam și Eva își acoperă goliciunea cu frunze de smochin, un prim semn al conștiinței și rușinii. În tradiția ebraică, expresia „a sta sub vița și smochinul său” sugera o viață liniștită. În Vechiul Testament, apare și în Cântarea Cântărilor, fiind legat de renaștere și iubire: „Se coc florile și smochinii își dau roadele”. În scrierile profeților, însă, uscarea smochinului ajunge să simbolizeze judecata divină sau decăderea spirituală a poporului.

Blestemul din Săptămâna Patimilor

Episodul relatat în Evanghelia după Matei (21:18-19) este unul dintre cele mai surprinzătoare. Pe când Se întorcea spre cetate, Iisus a flămânzit și, văzând smochinul de pe marginea drumului, S-a apropiat de el, dar nu a găsit nimic altceva decât frunze. Atunci a rostit cuvintele: „De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac”.

Și îndată smochinul s-a uscat.

John Ternus este noul CEO Apple si preia un gigant de 4 trilioane de dolari
RecomandariJohn Ternus este noul CEO Apple si preia un gigant de 4 trilioane de dolari

Ucenicii, care nu mai văzuseră o asemenea manifestare a puterii Sale, s-au minunat. Ei au întrebat imediat: „Cum s-a uscat smochinul de îndată?”. La prima vedere, gestul părea o pedeapsă neașteptată, diferită de toate celelalte minuni care aduceau vindecare și viață.

Adevărata semnificație a gestului

Dar de ce a căutat Hristos rod într-un moment în care, poate, nu era vremea smochinelor? Cum vine asta? Ei bine, lucrurile stau puțin diferit. Întâmplarea este plasată imediat înaintea curățirii Templului din Ierusalim, unde cămătarii transformaseră casa Domnului într-o peșteră a tâlharilor.

Gestul blestemării nu a fost unul întâmplător, ci o lecție cu o valoare simbolică uriașă.

Peste 2.600 km de coastă în Irlanda și alte trasee auto de vis în Europa
RecomandariPeste 2.600 km de coastă în Irlanda și alte trasee auto de vis în Europa

Smochinul cu frunze, dar fără fructe, simboliza fariseismul și formalismul religios al poporului Israel. Deși păstrau tradițiile exterioare și aparența credinței (frunzele), le lipseau faptele bune și dragostea sinceră față de Dumnezeu (roadele). Era, un simbol al ipocriziei religioase. Mântuitorul a blestemat smochinul pentru ucenici, pentru a le da curaj și pentru a-i întări. Până atunci, El își arătase puterea doar prin fapte de milă. Prin acest gest, Hristos arăta că ar fi putut să-i pedepsească pe cei care urmau să-L răstignească, dar, din iubire, a ales să-i ierte, manifestându-și puterea de a pedepsi asupra unui copac.

Lecția finală pentru ucenici

Faptul că smochinul, un pom bogat în sevă, s-a uscat instantaneu i-a impresionat profund pe ucenici. Dar scopul final al acestei întâmplări nu a fost doar acela de a arăta puterea lui Hristos, ci de a întări credința lor. După acest episod, El le-a transmis un mesaj clar, care a rămas peste veacuri.

„Adevărat grăiesc vouă: dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice «Ridică-te și aruncă-te în mare», va fi așa. Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi”.