Ce trebuie să știi despre hepatita B: 4 aspecte de avut în vedere

Hepatita B reprezintă o problemă medicală la nivel internațional. Chiar dacă există situații în care unele persoane pot avea o infecție de scurtă durată cu virusul hepatitei B și care trece de la sine, există și cazuri în care aceasta poate evolua într-o problemă de sănătate mult mai serioasă.

Faptul că uneori hepatita B nu este însoțită de simptome reprezintă și unul dintre motivele pentru care unele persoane ajung să afle târziu de această boală. Totodată, din această cauză boala ajunge să se răspândească rapid în colectivități. De aceea, este important să cunoaștem câteva aspecte importante legate de această boală:

Poate afecta starea generală de bine

De regulă, majoritatea bolilor îți pot afecta starea de bine, unul dintre cele mai întâlnite simptome fiind oboseala. Totuși, în cazul în care vorbim de hepatita cronică, aceasta poate fi asociată și cu stări de anxietate și chiar depresie. Astfel, calitatea vieții pacienților afectați poate scădea și poate fi nevoie de ajutor de specialitate.

Din acest motiv este important să știi care sunt simptomele depresiei și să iei la timp măsurile necesare. Un consult poate fi de ajutor pentru a stabili cauzele cu exactitate și pentru a stabili dacă este vorba de schimbări majore în viață, diferite probleme în familie sau boli majore, așa cum este hepatita cronică.

Nu prezintă mereu simptome

Așa cum am menționat anterior, hepatita B poate să nu prezinte deloc simptome, cel puțin în stadiile inițiale. Pe măsură ce această boală avansează și nu este detectată la timp, poate duce la complicații serioase și la dezvoltarea unor boli ale ficatului.

Ciroza hepatică este una dintre complicațiile care pot să apară atunci când hepatita cronică nu este tratată la timp. Durerile de ficat ar trebui să fie primul semnal că ceva este în neregulă, mai ales că, pe măsură ce boala avansează, ficatul va avea din ce în ce mai puțin țesut sănătos. Controalele medicale periodice pot ajuta la reducerea riscului de apariție a astfel de complicații.

Se poate transmite prin numeroase modalități

Hepatita B nu este o boală care se transmite doar atunci când intri în contact cu sângele unei persoane infectate. Sperma și alte fluide corporale pot reprezenta modalități de transmitere a hepatitei B. Astfel, printre modalitățile de transmitere se numără actul sexual neprotejat, folosirea la comun a seringilor, dar și a produselor de igienă personală, precum periuța de dinți sau lama de ras.

De asemenea, hepatita B se poate transmite și la naștere, atunci când mama este infectată și nu urmează un tratament. Totuși, este bine de știut că nu există risc de transmitere prin sărut, alăptare, alimente, apă, folosirea la comun a veselei de bucătărie, strănut sau tuse.

Nu are tratament, dar se previne

Spre deosebire de hepatita C, în cazul hepatitei B există un vaccin dezvoltat care poate preveni apariția bolii. De altfel, aceasta reprezintă cea mai sigură modalitate de a preveni infecția cu virusul hepatitei B. Vaccinul poate fi făcut la naștere, în primele 24 de ore, urmând ca apoi să se facă un rapel la 1, 2 și 12 luni după prima injecție. Totuși, există mai multe scheme de vaccinare, motiv pentru care este recomandat să discuți înainte cu medicul.

Există și o doză „booster” de vaccin, care crește sau extinde eficiența vaccinului. Iar în ceea ce privește tratamentul, acesta are rolul de a ameliora simptomele și de a încetini progresul bolii, însă nu poate vindeca în totalitate hepatita B.

În concluzie, este important să știi cum se poate manifesta hepatita B și care pot fi simptomele asociate. Orice tulburare a stării de bine trebuie să fie un motiv pentru a merge la medic. Doar prin controale regulate poți preveni apariția bolii sau a altor complicații serioase.