Ce verifici când închiriezi o sală de evenimente corporate?

Evenimentele corporate reprezintă o modalitate excelentă de a promova și dezvolta o companie. Indiferent că vorbim de o organizație mai mare sau întreprinderi mici, conferințele, dezbaterile, workshop-urile, lansările sau prezentările de produs au rolul de a construi relații de durată cu partenerii de afaceri ori consumatorii. Întâlnirile corporate urmăresc activitatea colectivă și evoluția sănătoasă a firmei, fiind un must-have printre societățile care vor să fie în mijlocul oamenilor, să fie extrem de active în industrie și să depășească granițele interacțiunii online. Mai aproape de viața de zi cu zi a colaboratorilor, angajaților sau clienților lor, companiile se străduiesc să planifice evenimente care să decurgă cât mai natural și bine posibil. Dacă te ocupi de organizarea unei astfel de acțiuni, indiferent de tipul acesteia, iată ce trebuie să verifici atunci când închiriezi o sală pentru activități corporate.

Spațiul

Alegerea locației are un impact deosebit asupra modului în care evenimentul va fi perceput de către participanți. În timp ce un spațiu prea mic va fi neîncăpător pentru numărul mare de invitați, o locație foarte generoasă se va dovedi inutilă în cazul în care la respectiva acțiune nu iau parte mulți oameni. Trebuie să știi că totul pornește de la o simplă listă care te ajută să ai o imagine de ansamblu pentru evenimentul organizat. Aceasta trebuie să includă tipul și scopul activității, numărul de oameni și structura acțiunii de business.

Dotările

Temperatura, lumina sau ventilația sunt factori care contribuie la reușita unui eveniment. Chiar dacă sala de evenimente este îndeajuns de spațioasă și elegantă, nimeni nu se va bucura dacă temperatura este sufocantă. Totodată, lumina influențează starea de spirit și felul în care se simt oamenii într-o încăpere sau o clădire. Mai mult, pe lângă rolul avut pentru crearea unei bune dispoziții, luminile pot fi folosite și pentru a scoate în evidență un produs, o persoană care ține un speech ori un panou cu informații despre firmă.

Scandal pentru sala de bal de 400 mil. $. Trump – Oprirea ar fi o catastrofă
RecomandariScandal pentru sala de bal de 400 mil. $. Trump – Oprirea ar fi o catastrofă

Amenajarea

Asigură-te că sala este potrivită pentru tema evenimentului corporate. De multe ori, o astfel de acțiune conectează oamenii și strategiile de afaceri, oferind companiei un avantaj competitiv important în transmiterea mesajelor atât către mediul extern cât și în interiorul organizației. Amenajarea sălii este importantă în acest sens, iar designul trebuie adaptat cerințelor de business. Nici un antreprenor nu își dorește ca evenimentul său de afaceri să arate ca o nuntă ori un spectacol unde participanții sunt atenți mai degrabă la decorațiuni decât la eveniment în sine.

Tehnologia

Verifică atent facilitățile pe care le oferă sala de evenimente. În cadrul unei acțiuni de tip corporate, este nevoie de Wi-fi, proiector și panou de proiecție, boxe, microfoane, reflectoare, diverse echipamente tehnice, flipchart sau produse de papetărie. Sonorizarea reprezintă un aspect esențial, așa că trebuie testată înainte de marele eveniment pentru a nu întâmpina situații neplăcute și a nu risca să fie o cauză reală de eșec. Dotările tehnologice moderne sunt cruciale pentru evenimentele corporate, mai ales dacă compania activează în domenii care țin de acest domeniu.

Logistica

Partea de logistică are un rol bine determinat în cadrul unui astfel de eveniment și este ideal ca organizatorul să știe pe ce anume se poate baza. E nevoie de un anumit număr de mese și scaune identice, trebuie să știi dacă respectiva sală oferă sau nu și servicii de catering ori dacă asigură băuturi pentru eveniment. În situația în care se ocupă și de ceea ce vor servi participanții, verifică dacă pun la dispoziția acestora apă minerală de la lafantana.ro sau dacă în meniu pot fi incluse diete speciale precum preparate vegetariene, mâncăruri orientale ori fără gluten.

Nicușor Dan a promulgat legea reducând salariile cu 30%. Ce entități suferă consecințele?
RecomandariNicușor Dan a promulgat legea reducând salariile cu 30%. Ce entități suferă consecințele?

Accesibilitatea

Nu în ultimul rând, este indicat să verifici dacă invitații pot ajunge cu ușurință la sala de evenimente corporate. Trebuie să știi ce mijloace de transport există, dacă accesul este permis înainte de începerea activităților, câte locuri de parcare sunt disponibile și să stabilești alternative, dacă este cazul.

O organizare clară și structurată reprezintă cheia spre reușită. Și cum sala de evenimente este unul dintre aspectele importante de care trebuie să ții cont în planificarea unei activități corporate, verifică atent fiecare detaliu atunci când închiriezi locația.