CONCERT TARAFUL RUTENILOR ȘI CARMEN CHINDRIȘ, PE 29 OCTOMBRIE, LA CLUJ-NAPOCA
Spre încântarea fanilor din Cluj-Napoca, Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș vor urca pe scena Casei de Cultură a Studenților, pentru un concert de proporții programat vineri, 29 octombrie, de la ora 20:00.

Timp de aproximativ două ore, cele mai îndrăgite melodii din repertoriul artiștilor, precum ,,Ziua în care tu m-ai sărutat”, care a depășit 30 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Floare rară” „Suc” sau ”Două perechi” vor răsuna în concertul de la Cluj și vor crea atmosfera unei seri de neuitat alături de alți invitați surpriză.
„Vă invităm să petrecem împreună o seară incendiară, cu muzică 100% live, unde dansul și voia bună ocupă cel mai important loc. Veniți să vă amintiți de ziua în care EL sau EA v-a sărutat, v-a scos la suc sau ați plecat la mare împreună! Așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu fanii de la Cluj! Ne vedem pe 29 octombrie!”, este mesajul transmis de artiști.
Taraful Rutenilor s-a remarcat cu un stil aparte de a cânta, stil cu care a adunat zeci de milioane de aprecieri atât în mediul online cât și … offline. Membrii tarafului fac echipă excelentă cu solista trupei, Carmen Chindriș, absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca– Facultatea de Interpretare Muzicală, secția Canto.
Carmen știe să cânte și la chitară, iar în trecut a fost solistă într-un ansamblu de muzică populară. Iubește straiele populare și le poartă cu mândrie la evenimentele la care participă. Este una dintre puținele soliste de la noi care poate cânta în 11 limbi străine, repertoriul ei cuprinzând melodii în engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, limba rromani, portugheză, greacă, rusă, maghiară și chiar și în limba japoneză.
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe Ticketnet.ro și Iabilet.ro. Prețul unui bilet este 145 lei.
Taraful Rutenilor a luat naștere în urmă cu patru ani, la inițiativa lui Livius Lauruc, managerul trupei, îndemnat de dorința de a produce muzică de calitate. Și a dovedit că poate, chiar în plină pandemie, când a lansat melodii de succes. Taraful este compus din 8 instrumentiști, atât din România cât și din Republica Moldova. Faptul că aceștia provin din zone și culturi diferite reprezintă un atuu, deoarece pot interpreta cu ușurință genuri muzicale variate. În același timp, prin interpretările inedite, în stilul propriu, reușesc să câștige simpatia publicului și să se mențină în topul preferințelor actuale ale românilor.
IMPORTANT PENTRU PUBLICUL SPECTATOR! Conform noilor reglementări privind măsurile aplicate în contextul pandemiei de COVID-19, organizarea concertului se realizează cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-Cov-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Dat fiind faptul că până la data concertului pot intra în vigoare noi restricții în ceea ce privește capacitatea, distanțarea, etc., datorate de gradul de infectare al populației cu virusul SARS- CoV-2, organizatorii își rezervă dreptul de a aduce modificări asupra condițiilor în care se va desfășura evenimentul sau de a-l reprograma, astfel încât dispozițiile legale să fie respectate. Pentru acces vor fi respectate normele privind verificarea certificatului verde de vaccinare sau a documentelor care atestă trecerea prin boală. Purtarea măștii de protecție este obligatorie.
Andreea Ionescu
Andreea Ionescu este jurnalistă specializată pe domeniul sănătății, cu o experiență de peste 7 ani la News24.ro. Se concentrează pe informarea publicului larg despre subiecte esențiale precum sănătatea publică, campaniile de vaccinare și reformele sistemului medical românesc. Prin articolele sale, Andreea își propune să aducă în atenție cele mai recente știri și analize relevante din sectorul medical. Toate articolele →
Citește și
SkyTower lansează cea de-a 7-a ediție a competiției SkyRun, cea mai emblematică competiție de alergare pe scări pentru copii și adulți
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența instituțională și internalizarea standardelor globale: efectele aderării României la OECD
Viitorul diplomației începe la București: Elevii preiau controlul la LTSM MUN 2026 în Senatul României
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
FintechOS atrage 28 de milioane de dolari prin capital și credit pentru extinderea în Statele Unite
Dolce Sport
KTM îi dă lui Pedro Acosta acces la testul MotoGP de 850 cc de la Spielberg
GetPony
Noul Mercedes-Benz GLA intră în producție cu încărcare la 320 kW și trei versiuni electrice
Bravonet
Brad Pitt revine în rolul care i-a adus Oscarul, sub regia lui David Fincher
Lyla
Dieta din sarcină nu previne alergiile bebelușului prin evitarea ouălor și arahidelor
Revista Ioana
Mayday, pan-pan sau holding în avion. Cum recunoști o urgență și o procedură normală