Cum este etichetat Nicușor Dan şi care sunt criticile dure la adresa elitei politice românești?

Nicușor Dan și onestitatea românească

La o analiză mai atentă, onestitatea românească pare să aibă o definiție proprie. Dai în scris că nu faci un lucru, apoi acel lucru se întâmplă și dai vina pe altcineva. Cam așa arată tabloul. Iar Nicușor Dan, avocatul procuroarei care a fost îngerul păzitor al violatorului Onilă, pare să se încadreze perfect în acest tipar.

Practic, execuți ce îți cere PSD, faci și flotări dacă e nevoie, totul ca să rămâi în scaun. La o adică, puteam să-l păstrăm și pe Iohannis, că diferență nu e decât la buget. Nicușor este, în esență, un Iohannis low cost.

De la „lucrul bine făcut” la „totul pentru sine”

Și Klaus Iohannis, la vremea lui, a reprezentat întocmai „România Educată”. O Românie lovită în aripă de o fudulie tâmpă, cu un fost profesor de lucru mecanic de la Agnita care se închipuia excelență. Apoi a venit „România Lucrului Bine Făcut”. Cum vine asta, mai exact? Păi, fix cum a făcut Iohannis: totul pentru sine, nimic pentru țară.

un model de succes personal, dar un eșec pentru interesul public.

Băsescu, Grindeanu și blestemul PSD

Nici Traian Băsescu nu a fost diferit, fiind considerat corect-românesc în stilul său. A urat poporului „Să trăiți bine!” și cu asta și-a făcut datoria. Bine a trăit doamna Udrea, cel puțin până a căzut regimul. Și totuși, Băsescu (care, cu toate ale lui, rămâne de la mare distanță cel mai bun politician român de după 1990) avea un instinct politic pe care Nicușor Dan pare să nu-l posede, dovadă fiind absența sa de la funeraliile lui Mircea Lucescu.

De Grindeanu ce să mai zici? PSD a fost la putere aproape neîntrerupt de un deceniu și jumătate, iar acum Sorin Grindeanu ia cuvântul de parcă partidul său abia a aterizat în politică. Vorbește de parcă instituțiile nu ar fi pesedizate, de parcă justiția nu ar fi făcut metastaze de la pesedism și de parcă liberalii nu s-ar fi pesedizat la rândul lor.

Reforma care nu schimbă nimic

În acest peisaj apare și Ilie Bolojan, care, cu figura sa de Kojak după două săptămâni la Băicoi, le stă multora ca o piatră în pantof. Are aere de mare reformator, dar lucrurile stau puțin diferit.

Reforma sa este una tipic românească.

Adică, „să se schimbe primim, dar să nu se modifice nimic!”. Între timp, conflictul său cu Partidul Social Democrat escaladează, Bolojan declarând tranșant, cu o zi înainte ca PSD să decidă dacă îi retrage sprijinul politic: „PSD a mințit”.

Trăim, se pare, sub blestemul democrației originale moștenite de la tătuca Iliescu, pesedistul absolut, unde scena politică pare un cerc vicios din care cu greu se poate ieși.