Cum se apără, în fața criticilor, cei care au realizat lărgirea plajelor la Mamaia
Zona de nord a staţiunii Mamaia s-a măritcu 53 de hectare de plajă nouă, din acest sezon estival. Însă proiectul demarat cu bani europeni, care a costat 63 de milioane de euro, nu a fost pe placul tuturor, deși este una dintre cele mai importante intervenții inginerești de la malul mării din ultimii ani.

Sunt persoane care se plâng că li se topeşte îngheţata până ajung la şezlong sau că se rănesc din cauza scoicilor. Pe de altă parte, autorităţile spun că proiectul de lărgire a plajelor a salvat litoralul, care ar fi rămas fără ele în cel mult zece ani, când apa ar fi ajuns la ușile hotelurilor din apropiere.
Aşa că, Cătălin Crețu, reprezentant al antreprenorului care a executat lucrările, a răspuns criticilor și a explicat cum au fost realizate aceste lucrări și de ce au fost necesare:
„Noi considerăm că am adus un material pe plajă, un nisip, care se potrivește pentru acest scop. Nisipul, cu cât are o granulometrie mai mare, cu atât el se potrivește mai mult scopului de a proteja și de a menține plaja pe poziție, e simplu, cred că sunt lecții pe care le învățăm la fizică în primii ani de școală, iar plaja aceasta avem certitudinea că și peste 50 de ani va fi tot aici. Nu în același format.
Astfel că, plaja a fost gândită pentru a avea o lățime medie de 100 de m incluzând un buffer, un tampon de eroziune, pentru următorii 50 de ani. Plaja se va eroda în continuare și se va reduce singură, prin procese naturale, la o plajă mai mică, dar existentă.
Mulți au comentat despre nisipul din Maldive. Nisipul din Maldive este alb pentru că provine din corali. Scoica sau orice altă vietate care există în Marea Neagră, ulterior, datorită proceselor mecanice, se transformă în nisip. Ea se va măcina, astfel încât plaja va deveni fină. Sigur că asta este dificil pentru unii să înțeleagă, timpul în care se face, dar clientul, Apele Române, face în fiecare an lucrări de mentenanță și prin aceste lucrări, nisipul va ajunge la dorința turiștilor de a călca în nisip foarte fin”, menţionează Cătălin Crețu.
Ana Neagu
Articolele semnate de Ana Neagu pe news24.ro apar la rubricile Justiție, Externe și Politică. Toate articolele →
Citește și
Producătorul de piese auto ASAM a primit amenzi de 26.685 de lei. Avea camere în vestiare și la intrarea în toaletă
Câte sate din România aveau sub cinci locuitori la recensământul din 2021 și ce se întâmplă cu cele rămase goale
ANPC a găsit prețuri diferite la raft și pe bon. Controalele au adus amenzi de aproape cinci milioane de lei
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
CSO Voluntari a învins CSU Sibiu cu 81-77 și e lider provizoriu la baschet
GetPony
Cum negociezi prețul unei mașini noi și verifici cât plătești la final
Bravonet
„Giselle” are locurile epuizate la Opera Națională București pe 14, 15 și 19 noiembrie
Lyla
Acidul azelaic pentru coșuri. Serurile de 10% sunt cosmetice, Skinoren 15% și 20% se iau pe rețetă
Revista Ioana
Cum afli de pe etichetă ce haine nu se spală la mașină și cum le cureți
Financiarul
Endava ar putea pierde circa 300 de angajați din România. Oferta de plecare prin acord ar fi de două salarii