Cea mai înaltă instanță din Statele Unite a închis definitiv portița prin care țările europene încercau să scape de plata despăgubirilor internaționale. Curtea Supremă a SUA a decis pe 29 iunie 2026 să respingă rejudecarea cazului prin care Spania refuza să își plătească investitorii păgubiți, lăsând în picioare obligația Madridului de a achita sumele datorate.
Motivarea instanțelor americane
Totul a pornit după ce Spania a tăiat brusc subvențiile promise investitorilor în energie verde. Companiile au cerut despăgubiri și au câștigat la arbitrajul ICSID, folosind un tratat internațional la care Madridul aderase de bunăvoie. Când statul spaniol a refuzat să plătească, investitorii s-au mutat în fața instanțelor americane pentru a-și recupera banii.
Guvernul spaniol a încercat o manevră juridică și a susținut că, potrivit dreptului Uniunii Europene, nu ar fi avut voie să accepte acest tip de arbitraj. Comisia Europeană a intervenit și a susținut oficial și activ poziția Spaniei. Numai că judecătorii americani au respins categoric acest argument.
Decizia are la bază articolele 27 și 46(1) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor. Textul documentului internațional este extrem de clar.
„O parte nu poate invoca dispozițiile dreptului său intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat.”
Dar ce înseamnă asta concret pentru disputele dintre state și companii? Logica unui sistem democratic arată că, atunci când un stat semnează un tratat internațional, nu se mai poate ascunde în spatele propriilor legi pentru a nu-și respecta cuvântul. Pe plan internațional, dreptul Uniunii Europene este considerat pur și simplu drept intern al statelor membre. El nu poate fi folosit ulterior pentru a anula consimțământul pe care o țară l-a exprimat necondiționat la ratificarea tratatului.
Limitele puterii de la Bruxelles
Sentințele pronunțate în sistemul ICSID, mecanismul internațional de arbitraj din cadrul Băncii Mondiale, sunt definitive și pe deplin executorii. Ele nu pot fi anulate, modificate sau blocate la plată de către Comisia Europeană sau de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Într-o analiză publicată recent de Hotnews se arată că singura cale de contestare există tot în interiorul sistemului ICSID, în fața unui comitet special, nu la Bruxelles. O decizie administrativă europeană nu are puterea de a desființa o sentință arbitrală recunoscută global.
Iar instanțele din Marea Britanie, Australia și Singapore au ajuns exact la aceeași concluzie. Rând pe rând, judecătorii din aceste state au dispus executarea sentințelor ICSID, ignorând argumentele europene.
Factura uriașă pentru statul român
Acest verdict de peste ocean lovește direct în strategia României din celebrul dosar Micula. Frații Ioan și Viorel Micula au obținut în anul 2013 o sentință ICSID prin care statul român a fost obligat la despăgubiri, după ce guvernanții de la București au retras cu mult înainte de termen facilitățile promise investitorilor.
Mai târziu, în 2019, o instanță din SUA a transformat sentința într-o hotărâre de aproximativ 356 de milioane de dolari. Suma a fost confirmată ulterior în apel.
Cifrele din spatele afacerii sunt masive. Investitorii suedezi au atras o finanțare de peste 500 de milioane de euro într-una dintre zonele defavorizate ale țării pentru investiții realizate până în anul 2005. Spre deosebire de fondurile PNRR de astăzi (care vin cu obligații impuse pe doar 5 ani), aceștia aveau obligația menținerii investițiilor timp de 20 de ani. Au fost create peste 10.000 de locuri de muncă, iar în cei 36 de ani de activitate s-au plătit peste 4 milioane de salarii.
Penalitățile cresc în fiecare zi
Și totuși, România a refuzat să coopereze în procedurile de executare. Statul a blocat activitatea mai multor companii ale investitorilor, deși majoritatea nu aveau nicio legătură cu litigiul (situație care a dus la creșterea valorii prejudiciilor). Aceste consecințe slăbesc vizibil credibilitatea și stabilitatea mediului economic din România în fața investitorilor străini.
Până la urmă, cine plătește pentru această întârziere? Pentru că nu respectă ordinele instanței, România a încasat deja o sancțiune de 21 de milioane de dolari. Acești bani se adaugă la valoarea inițială a despăgubirilor.
Situația devine și mai gravă pe măsură ce timpul trece.
Penalitățile continuă să se acumuleze cu aproximativ 100.000 de dolari pe săptămână, atâta timp cât statul român rămâne în neregulă. Această sumă se adaugă la datoria totală la finalul fiecărei săptămâni de întârziere, conform instrumentelor de executare silită aplicate pe teritoriul american.
