Doi activiştii Greenpeace protestează pe acoperişul BCE faţă de finanţarea acordată industriilor poluante
Activiştii de la Greenpeace au aterizat miercuri, cu parapantele pe unul din turnurile care formează sediul de la Frankfurt al Băncii Centrale Europene (BCE), într-o acţiune de protest faţă de răscumpărarea obligaţiunilor companiilor din domeniul combustibililor fosili, transmite AFP.
În informarea sa, banca, „Putem confirma că doi activişti au aterizat pe acoperişul unei clădiri BCE şi au desfăşurat un banner”, a declarat un purtător de cuvânt de la BCE.
Însă, potrivit imaginilor difuzate de Greenpeace pe twitter, bannerul cu o lungime de 12 metri avea inscripţionat mesajul ‘stop funding climate killers’ („opriţi finanţarea pentru ucigaşii climei”).
Separat, ONG-ul de mediu a publicat miercuri un raport cu privire la răscumpărările de obligaţiuni efectuate de BCE, conform căruia instituţia de la Frankfurt a răscumpărat titluri în valoare de 300 miliarde de euro emise de peste 60 de companii care utilizează combustibili fosili precum Shell, Total, Eni, OMV şi Repsol.
În alocuţiunea sa „În loc să favorizeze combustibili fosili, BCE trebuie să excludă aceste active toxice şi să modifice regulile pentru a răspunde la urgenţa climatică pe care o trăim. O tranziţie justă şi verde la o lume fără carbon trebuie să fie primordială pentru BCE”, a apreciat directorul Greenpeace International, Jennifer Morgan.
În politica sa, pentru a susţine activitatea economică din zona euro, puternic afectată de pandemia de Covid-19, BCE a lansat anul trecut un program important de răscumpărări de obligaţiuni, în special titluri de stat, dar şi obligaţiuni emise de companii private, care completează programul de tip relaxare cantitativă lansat în 2015 şi destinat să injecteze lichidităţi în economie.
În viitor, schimbările climatice se numără printre subiectele pe care Christine Lagarde vrea să le introducă în procesul de revizuire strategică a mandatului BCE, lansat la scurt timp de la numirea sa în fruntea BCE, la finele lui 2019, iar rezultatele acestei revizuiri, care erau aşteptate iniţial pentru sfârşitul lui 2020, au fost amânate pentru a doua jumătate a lui 2021, din cauza pandemiei.
Florin Lazar
Florin Lazăr scrie despre călătorii și turism pentru News24: prețuri de cazare pe litoral și la munte, zboruri anulate și drepturile pasagerilor, reguli noi la frontiere, destinații și trasee scurte prin Europa. Tratează vacanța ca pe o chestiune de bani și de timp, cu cifre verificabile și cu ce are de făcut turistul când planul se strică. Toate articolele →
Citește și
Doar 23% dintre tinerii români au studii superioare, iar profesorii pierd putere de cumpărare
Candidații la conducerea școlilor au două teste. Notele minime sunt 6 și 7
Fragmente dintr-un obiect, posibil dronă, au fost găsite lângă Gropeni. Radarul MApN nu a semnalat o intrare neautorizată
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Dolce Sport
România U21 ratează Campionatul European după 0-2 cu Finlanda și patru calificări consecutive
GetPony
Un candidat la redobândirea permisului avea 0,12 mg/L alcool în aerul expirat și a fost sancționat cu 21 de puncte
Bravonet
Horoscop 1 octombrie 2026. Rac și Leu au spor la planuri și discuții azi
Lyla
Un scor MIND cu 3 puncte mai mare a fost asociat cu 2,5 ani de întârziere a îmbătrânirii cerebrale
Revista Ioana
Ploșnițele pot intra prin deschideri de câțiva milimetri. Cum le scoți fără să le strivești
Financiarul
Dobânzile TEZAUR urcă până la 7,50% pe an pentru titlurile cu maturitatea de 5 ani