Flavius Iacob, apărătorul care s-a impus la UTA Arad, are în spate o poveste de viață impresionantă. Dincolo de performanțele de pe teren, fundașul joacă fiecare meci cu un gând special pentru fratele său, imobilizat la pat, care i-a fost, de fapt, cea mai mare sursă de inspirație.
De la Călan la Superliga
Cariera sa a început modest, la Victoria Călan, în orașul natal. Acolo a fost remarcat de Corvinul și, la doar 15 ani, a făcut pasul către Hunedoara, unde s-a format ca fotbalist. Înainte de a ajunge la UTA, Iacob a reușit chiar să câștige Cupa României cu Corvinul, pe atunci în Liga 2.
În afirmaţiile sale, „Am început fotbalul la echipa de juniori din Călan, la vârsta de zece ani. Apoi, am făcut pasul la seniori, în liga a patra. De acolo m-am transferat la Hunedoara, la 16 ani”, povestește fundașul. Iar transferul a avut o conjunctură aparte. „Am fost ochit de ei la un meci al Hunedoarei cu noi, am discutat cu portarul lor. I-a plăcut de mine lui Andrei Cobliș (component al Politehnicii Timișoara în ultimii ani din era BKP – n.n.), era goalkeeper-ul lor. El este cumnatul meu acum! Așadar, prin el am ajuns la Hunedoara, el m-a ajutat să mă integrez.”
El își amintește și de condițiile de atunci. „Atunci se numea CS Hunedoara, nu Corvinul, din detalii în care nu aș vrea să mai intru acum. Așa cum ați spus, nu eram nici săraci, dar nici bogați. Eram o formație de liga a treia, care se menținea în acel eșalon. Apoi, după ce primarul a făcut noul proiect, alături de președinte și de Bogdan Apostu, a început să crească noua grupare-fanion a orașului!”
Motivația din spatele performanței
V-ați întrebat vreodată ce îl împinge pe un sportiv să lupte dincolo de limite? Pentru Flavius Iacob, răspunsul este unul profund personal și emoționant. Nu joacă doar pentru el, ci pentru a aduce o bucurie în familie, în special fratelui său care nu se poate deplasa.
„Am un frate care este bolnav, din păcate nu poate să meargă. Lui îi place mult fotbalul și oarecum m-a motivat să ajung jucător, să-l fac în acest fel fericit. Am vrut să-i arăt că se poate…”, mărturisește fotbalistul. Tatăl său a jucat și el fotbal, dar la un nivel de amatori. „Nu, excluzându-l pe tatăl meu. Dar el nu a ajuns la un nivel înalt, a evoluat doar la formația din sat. De mic mi-a plăcut fotbalul.”
Sprijinul nu-i lipsește.
„Familia mă susține mereu, am cinci frați. Vorbim mereu, ei tot timpul mă susțin, la fel și iubita mea!”
Prezentul la UTA și viitorul incert
Ajuns la UTA Arad, Iacob a devenit rapid un om de bază în defensiva arădeană, deși începutul nu a fost tocmai simplu. Cum vine asta? A stat pe bară un an întreg, iar revenirea a necesitat timp și răbdare.
„Chiar mă simt bine la Arad. La început, nu am putut da un randament maxim, stând fără joc un an de zile. Este foarte greu, după ce nu alergi un an. Chiar am spus în conferințele de presă că am nevoie de două-trei meciuri consecutive ca să fiu cel dinainte. Și așa a fost, am demonstrat ce pot după ce am început să joc”, explică el. Acum, obiectivul este clar. „Este un an bun pentru mine. Ne dorim să câștigăm play-out-ul. Avem șansele noastre, cred, pentru a prinde locul 1.”
Numai că viitorul său la Arad nu este încă bătut în cuie. Situația transferului său definitiv depinde de negocierile dintre cluburi. „Momentan nu este nimic nou în acest sens, dar voi vorbi zilele următoare cu impresarul meu, Bogdan Apostu. Depinde și de cei de la UTA, dacă activează transferul meu, să vedem dacă se înțeleg cu cei de la Corvinul. Încă nu este nimic decis. Focusul meu este acum pe meciurile rămase din play-out, din care să scoatem rezultate cât mai bune!”, a încheiat Iacob.
