Compania de stat Remin SA, aflată de 17 ani în insolvență, a strâns datorii colosale de 597 de milioane de lei. Acum, Guvernul anunță un plan de evaluare a activelor strategice, precum iazurile de decantare ce ar putea conține metale rare, printr-o intervenție coordonată de vicepremierul Oana Gheorghiu și ministrul Economiei, Irineu Darău.
O companie pe aparate, cu datorii uriașe
Situația este, pe bune, incredibilă. Activitatea minieră la Remin este oprită complet din anul 2007, iar compania nu mai produce absolut nimic. Supraviețuiește doar din închirierea unor active și din contracte de conservare plătite tot din bani publici. Iar cifrele sunt amețitoare: datorii totale de 597 de milioane de lei și un activ net negativ de peste 370 de milioane de lei. E drept că a raportat un profit de 7,45 milioane de lei, însă acesta nu are nicio legătură cu mineritul, ci provine din vânzarea de active.
Vicepremierul Oana Gheorghiu descrie situația ca fiind simptomatică pentru un întreg sistem. „Remin nu este un accident, ci rezultatul unui sistem în care nimeni nu ia o decizie şi toţi caută să amâne. Care este soluţia? De azi, tratăm Remin ca pe ceea ce este în realitate: un vehicul de gestiune a pasivelor de mediu; dar şi o fereastră limitată de oportunitate pentru active strategice. Nu mai confundăm obligaţiile de mediu (care vor fi finanţate public, inevitabil) cu activele care pot avea valoare economică reală. Vorbim aici de iazuri de decantare cu potenţial de metale rare şi licenţe de exploatare pentru polimetale. Acestea NU pot fi lăsate să se piardă într-o procedură de insolvenţă fără sfârşit”, a scris Gheorghiu.
Planul Guvernului: Salvarea activelor strategice
Iar planul autorităților este să acționeze rapid. Oana Gheorghiu și Irineu Darău au stabilit ca până la data de 15 mai să existe un „calendar clar” pentru pașii următori. Acest plan vizează realizarea unei evaluări independente a iazurilor de decantare și a licențelor de exploatare, dar și separarea explicită a activelor cu potențial economic de restul masei aflate în insolvență.
Mai mult, se dorește definirea unui nou set de indicatori pentru Remin, care să reflecte rolul său real: gestionarea problemelor de mediu și protejarea activelor strategice. Dar cum s-a ajuns, până la urmă, aici?
Statul, proprietar și creditor în același timp
Paradoxul este clar.
Deși legea este clară, la Remin lucrurile stau complet diferit. Vicepremierul Oana Gheorghiu explică mecanismul prin care compania a fost menținută artificial în viață timp de aproape două decenii. „Legea insolvenţei spune clar: dacă activul net este negativ, atunci trebuie declarat falimentul şi nu ai voie să acumulezi datorii noi. La Remin, activul net este negativ de ani de zile, datoriile continuă să crească şi insolvenţa continuă şi ea, fără să fie declarat falimentul.
Cine ţine Remin în viaţă, pe aparate? Statul român: Ministerul Economiei, ca acţionar unic; Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în calitate de creditor majoritar (peste 80%). Statul este şi proprietar, şi creditor. Statul cere în instanţă prelungirea insolvenţei. Din nou şi din nou, vreme de 17 ani”, explică Gheorghiu.
Ultimul tren pentru metalele rare
Numai că timpul presează. Evaluarea independentă a activelor trebuie contractată până la finalul lunii mai, iar decizia privind separarea acestora va fi formalizată la nivel guvernamental. Miza este uriașă, iar orice amânare ar putea fi fatală.
„Dacă nu facem asta acum, activele Remin cu potenţial strategic vor fi lichidate sub valoarea reală, statul va rămâne, din nou, creditor pasiv, iar România va pierde o oportunitate economică reală. Exact cum a mai făcut-o şi în trecut pentru că mereu a amânat. Astăzi nu mai amânăm. Astăzi decidem”, a transmis tranșant viceprim-ministrul.
Istoricul companiei este marcat de eșecuri și violență. În 2022, Remin a căutat fără succes un investitor strategic, iar în 2013, administratorul special numit pentru reformarea companiei a fost atacat cu toporul. În tot acest timp, cele 118 halde de steril (cu peste 4,7 milioane metri cubi) și cele 18 iazuri de decantare cu cianuri continuă să se degradeze.










