În cursa pentru șefia ONU sunt 4 candidați anunțați în înlocuirea lui António Guterres

Un context global exploziv

Organizația Națiunilor Unite a fost clădită pe un principiu fundamental: statele membre trebuie să justifice juridic orice recurgere la forță. Numai că acest principiu este acum supus unor presiuni uriașe. Pe 28 februarie 2026, de pildă, Statele Unite și Israel au lansat lovituri asupra a peste douăzeci de obiective din Iran, după ce negocierile nucleare mediate de Oman au eșuat. Iranul a răspuns imediat cu rachete și drone asupra Israelului și a unor instalații americane din Golf.

În aceeași zi, António Guterres s-a adresat Consiliului de Securitate al ONU, reunit de urgență. El a invocat interdicția utilizării forței și a subliniat că „dreptul internațional și dreptul internațional umanitar trebuie respectate în orice circumstanțe”. Secretarul general a condamnat atunci atât atacurile americano-israeliene, cât și represaliile iraniene.

Dreptul internațional, sub presiune

Iar problemele nu se opresc aici. Sub conducerea lui Donald Trump, Statele Unite au început să promoveze ceea ce propria doctrină numește „război de alegere”. Când principalul arhitect al ordinii internaționale de după 1945 ignoră regulile, efectul de contagiune este, clar, rapid. Membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, China, SUA, Franța, Regatul Unit și Rusia, folosesc frecvent dreptul de veto pentru a fugi de responsabilitate.

Într-un asemenea climat, rolul secretarului general devine important pentru a insista ca utilizarea forței să aibă o bază legală. Declarația lui António Guterres potrivit căreia „chiar și războiul are reguli”, făcută în contextul conflictului din Gaza, reflectă exact această funcție esențială a Cartei ONU.

O constrângere pusă sub semnul întrebării.

Carta ONU versus o „cartă” paralelă

Situația din Fâșia Gaza ilustrează perfect consecințele renunțării la aceste principii. Rezoluția 2803 a Consiliului de Securitate, adoptată la 17 noiembrie 2025, a creat un așa-numit „Consiliu al Păcii”. Acesta este autorizat formal de ONU, dar a fost conceput să funcționeze în afara mecanismelor sale de control. Cum vine asta?

Acest consiliu operează pe baza unei carte proprii, care nu face nicio referire la dreptul internațional umanitar sau la autodeterminarea palestiniană. Mai mult, îl desemnează pe Donald Trump drept președinte inaugural, cu drept de veto. E drept că state precum Franța, Germania și Regatul Unit au refuzat să participe, dar reacția lor a fost mai degrabă defensivă, fără propuneri alternative clare.

Cine sunt candidații la succesiune

Dar cine sunt cei care aspiră la această funcție? Procesul de selecție, lansat în noiembrie 2025, este decisiv. Până în prezent, patru candidați și-au anunțat oficial intenția de a candida: Michelle Bachelet, Rafael Grossi, Rebeca Grynspan și Macky Sall. Deocamdată, niciun favorit clar nu s-a conturat.

Criteriile oficiale pentru post sunt, la prima vedere, destul de vagi, invocând doar „calități de lider” și „experiență internațională vastă”. Nu se menționează explicit independența față de marile puteri sau angajamentul ferm față de dreptul internațional. Selecția în Consiliul de Securitate este așteptată până la sfârșitul lunii iulie, iar numirea oficială se va face la finalul anului.

Europa, o voce absentă în jocul de putere

Deși Uniunea Europeană se prezintă drept un garant al Cartei ONU, nu pare să trateze alegerea viitorului secretar general ca pe o prioritate. Reacția sa la atacurile asupra Iranului arată aceeași ambiguitate. A condamnat represaliile iraniene ca fiind „inexcusabile”, dar a evitat să califice loviturile americano-israeliene drept încălcări ale dreptului internațional, deși exact așa au fost evaluate de Guterres și de experți juridici.

Mulți justifică această rezervă prin realism politic, argumentând că oricum Consiliul de Securitate al ONU este cel care decide. Însă această perspectivă confundă competența formală cu responsabilitatea politică. Un secretar general ales special pentru a nu deranja marile puteri nu va insista niciodată asupra respectării legii.

Secretarul general rămâne ultima voce individuală cu mandat universal capabilă să ceară ca puterea să se supună legii. Dacă această voce va dispărea, nu dreptul va fi cel care a eșuat, ci statele care au ales să îl ignore.