Maşina implicată în accidentul produs pe DN 19A, găsită la Bratislava
Autovehiculul implicat în accident produs pe DN 19A, în judeţul Satu Mare, soldat cu decesul unui bărbat, a fost găsit de poliţiştii slovaci la Bratislava, abandonat, fiind stabilită identitatea şoferului. Acesta este căutat în continuare.
Astfel că, poliţia Judeţeană Satu Mare a transmis, joi, că poliţiştii slovaci au identificat, în oraşul Bratislava, autovehiculul care ar fi fost implicat în accidentul de pe Drumul Naţional 19A, între localităţile Satu Mare şi Dorolţ, soldat cu moartea unei persoane şi cu părăsirea locului accidentului.
”Autovehiculul prezintă avarii ce sunt susceptibile a proveni din accident, acesta fiind găsit abandonat şi, ulterior, ridicat în vederea efectuării unei expertize criminalistice. În prezent, în urma administrării probatoriului, poliţiştii au reuşit să afle identitatea conducătorului auto implicat, iar cercetările continuă pentru depistarea acestuia”, a declarat sursa citată.
Cristian Matei
Cristian Matei este un jurnalist cu o experiență de peste 8 ani în domeniul știrilor de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie evoluțiile din administrație, justiție și impactul acestora asupra publicului larg. Toate articolele →
Citește și
Doar 23% dintre tinerii români au studii superioare, iar profesorii pierd putere de cumpărare
Candidații la conducerea școlilor au două teste. Notele minime sunt 6 și 7
Fragmente dintr-un obiect, posibil dronă, au fost găsite lângă Gropeni. Radarul MApN nu a semnalat o intrare neautorizată
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Financiarul
TVA de 21% pentru locuințele noi fără regim tranzitoriu. Diferența este de 72.000 de lei la un preț de 600.000 de lei fără TVA
Dolce Sport
Charlie Marshall a discutat la București cu liderii cluburilor despre viitorul fotbalului european
GetPony
Aptera reduce la 25 de milioane de dolari necesarul pentru pornirea producției, dar acțiunile scad cu 15%
Bravonet
Ahmed și Andra au plecat la Roma după descalificarea din „Casa iubirii”. Cum și-au ascuns numerele
Lyla
Studiul REACT a găsit plăci de aterom la 1 din 13 participanți cu vârste între 18 și 29 de ani
Revista Ioana
Deschide borcanul cu gogonele după 21-30 de zile. Cum le păstrezi tari și crocante