O cantină destinată elevilor din centrul Brașovului, situată chiar lângă Biserica Neagră, a devenit un punct de atracție neașteptat pentru turiști. Motivul este simplu și convingător: un prânz complet, format din ciorbă și fel principal, costă doar 34,5 lei, un preț greu de găsit în restaurantele din zonă.
Prețuri de nerefuzat în buricul târgului
La prima vedere, este doar o cantină școlară. Lucrurile stau însă puțin diferit. Amplasată strategic într-o zonă turistică intens circulată, cantina Colegiului Național „Johannes Honterus” atrage zilnic zeci de vizitatori, pe lângă cei aproximativ 1.300 de elevi pentru care a fost creată. Prețurile accesibile și mâncarea sănătoasă sunt combinația câștigătoare.
Iar clienții ocazionali confirmă atracția locului. „Am zis hai să fac un pic de mișcare și am mers pe jos și am zis hai să intru și aici să mănânc ceva. Este o locație ideală pentru că este o zonă turistică, e în centru“, mărturisește un client.
Deschisă pentru toată lumea
Dar cum e posibil ca o cantină școlară să servească turiști, vă întrebați? Explicația vine chiar de la directorul instituției de învățământ, Radu Chivărean, care subliniază că locația fizică a cantinei este cheia. „Nefiind în interiorul clădirilor școlii noastre, poate deservi și alte categorii de clienți, cum ar fi grupuri care vizitează Biserica Neagră sau turiști sau brașoveni care doresc să ia masa aici”.
Oricine îi poate trece pragul, de dimineață până seara, în timpul săptămânii.
Un punct de referință
Pentru mulți, cantina a devenit o alternativă reală la prețurile, nu de puține ori piperate, din centrul vechi al Brașovului. Reprezentantul Bisericii Negre, Frank-Thomas Ziegler, consideră că locul a căpătat deja o nouă valență pentru oraș.
„Astfel de prețuri sunt mai rare în centrul orașului. Cred că aici avem un punct de referință pentru publicul larg“, a declarat acesta.
O gură de aer proaspăt, pe bune.
Fără prăjituri în meniu
E drept că există și un mic dezavantaj, cel puțin pentru pofticioși. Din dorința de a promova un stil de viață sănătos, în special în rândul tinerilor, cantina nu oferă deserturi ca parte a meniului. Ba chiar există o regulă strictă în acest sens.
Numai ca decizia este una asumată și cu scop educativ. „Dacă un copil a venit să-și ia o prăjiturică, a doua oară dacă vine în pauza următoare nu va mai primi încă o prăjiturică. Suntem atenți pentru că e important să-i educăm să mănânce sănătos“, a explicat Georgiana Dinu, reprezentantul cantinei.
Pentru cei interesați de o masă ieftină și sănătoasă în inima Brașovului, vestea bună este că unitatea rămâne deschisă inclusiv în timpul vacanțelor școlare.











