Sari la conținut

Meteorologii anunță răcirea vremii de la sfârșitul săptămânii, după 43 de recorduri zilnice de temperatură

Vremea se va răci treptat de la sfârșitul acestei săptămâni, după ce meteorologii au consemnat 43 de recorduri zilnice de temperatură în mai multe zone din țară. Săptămâna viitoare sunt așteptate înnorări, ploi și temperaturi de 19-20 de grade. Informațiile au fost prezentate de TVR Info.

Lectură: 2 min
Recorduri zilnice de temperatură
Recorduri zilnice de temperatură - Foto: Maksim Goncharenok / Pexels

Recorduri și temperaturi de peste 33 de grade

În mai bine de jumătate de țară au fost emise coduri galbene și portocalii de căldură. În sud, temperaturile ridicate s-au menținut aproape zilnic și după încheierea verii.

Valorile neobișnuit de mari au fost înregistrate inclusiv în regiuni unde astfel de temperaturi sunt mai puțin obișnuite. La Târgu Mureș și Sibiu, termometrele au trecut de 33 de grade Celsius.

Temperaturi mai apropiate de normal săptămâna viitoare

Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu, a explicat că schimbarea va aduce treptat un regim specific lunii septembrie.

„Intrăm treptat spre un regim de toamnă, de ce ar fi normal în septembrie. Săptămâna viitoare cu înnorări, ploi și temperaturi 19-20 de grade.”

În septembrie vor mai exista și zile călduroase, însă meteorologii nu se așteaptă ca temperaturile să mai ajungă la nivelurile din ultimele zile.

Distribuie

Pe news24.ro, Stefania Nistor scrie la rubricile Actual, Externe și Politică. Toate articolele →

Citește și

Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră