Ministerul Familiei: Cu 11% mai puţine mame minore în 2021 faţă de anul 2020.
Ministerul Familiei anunţă luni că, conform datelor Institutului Naţional de Statistică din România, anul trecut, 7.448 de fete şi adolescente sub 18 au devenit mame, iar circa 700 dintre ele aveau chiar mai puţin de 15 ani. În comparație cu 2020, cifrele sunt totuşi cu 11% mai scăzute. Astfel, în 2020, au fost înregistrate în total 8.343 mame minore, menționează ministerul.
”Am întotdeauna inima strânsă când vorbim despre fenomenul mamelor minore care, din păcate, în România este foarte departe de momentul în care să nu ne mai alarmeze. Faptul că anul trecut am avut mai puţine fete şi adolescente care au devenit mame la vârste la care ar mai fi trebuit să se bucure încă de copilărie n-ar trebui să ne liniştească, dimpotrivă! Ne impulsionează să găsim nu doar explicaţiile fenomenului, care sunt previzibile şi, în cele mai multe cazuri, au legătură cu sărăcia şi lipsa educaţie), ci mai ales să găsim soluţiile şi mecanismele de a interveni ţintit şi eficient pentru a le ajuta pe aceste tinere, aflate în situaţii dificile sau chiar disperate”, precizează ministrul Gabriela Firea.
De asemenea, ministerul mai arată că anul trecut, dintre cele 7.448 de fete şi adolescente care au născut înainte de a împlini 18 ani, aproape două treimi (aproape 4.500) s-au regăsit în evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau ale serviciilor publice de asistenţă socială, aflate în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
”Concret, ajutorul imediat pe care îl pot primi aceste fete şi adolescente se află în cele 55 de centre maternale care funcţionează în toată ţara, sub coordonarea ANPDCA. Şi, doar anul trecut, 826 de gravide minore sau de mame minore au beneficiat de serviciile acestor centre maternale”, mai spune instituţia.
”În centrele maternale, tinerele – de cele mai multe ori rămase fără niciun sprijin din partea familiei sau a comunităţii din care provin – au parte nu doar de adăpost şi hrană, ci şi de sfatul specialiştilor pentru a învăţa cum să-şi îngrijească bebeluşii şi cum să devină mame. Primesc, totodată, consiliere psihologică, juridică şi parentală, de planificare familială, de formare a deprinderilor de viaţă independentă şi de facilitare a accesului la servicii medicale de specialitate. În acest fel, primesc şansa de a se reintegra treptat în societate, pentru a reuşi să-şi îngrijească şi să-şi educe copiii”, se mai precizează în comunicat.
Alexandra Badea
Pe news24.ro, Alexandra Badea scrie la rubricile Economie, Politică și Externe. Toate articolele →
Citește și
Dunărea ajunge la un minim istoric al debitului, cu nave blocate și producție redusă de energie
Elicopterele Black Hawk au făcut 40 de aruncări cu apă pentru stingerea incendiilor din Domogled
Aproximativ 1.000 de urși vor putea fi împușcați în următorul an, după dublarea cotei prin lege
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPony
Energia pentru 100 km cu o electrică poate ajunge la 5 lei în România, cu panouri proprii și stocare
Bravonet
Iulius Town Timișoara oferă 300 de pachete pe zi studenților, până pe 14 octombrie
Lyla
Căderea părului toamna poate dura 2-3 luni. Cum recunoști firele rupte și semnele pentru un consult
Revista Ioana
Cum îți planifici zborul pe cele 10 rute europene din topul stresului provocat de întârzieri și anulări
Financiarul
Cum se formează venitul unui director școlar în 2026. Un exemplu de salarizare indică aproximativ 9.306 lei net
Dolce Sport
România coboară pe locul 58 FIFA, un minim istoric după patru eșecuri consecutive