O nouă autostradă în România!
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu vine cu vești de ultim moment. Acesta transmite că va avea o întâlnire cu ministrul sârb al Transporturilor, alături de care va discuta despre construirea unei noi autostrăzi care să lege cele două țări.
Astfel, în cadrul unei vizite la Timișoara, Sorin Grindeanu, a anunţat că urmează să aibă o întâlnire cu ministrul sârb al Transporturilor. Conform ministrului, cei doi ar urma să discute despre proiectul comun al celor două ţări de construire a unei autostrăzi.
Concret, este vorba despre autostrada Timişoara – Moraviţa. În acest sens, ministrul spune că își dorește să existe primele contracte, aşa încât proiectul să intre în linie dreaptă și să nu mai fie întârziat.
De asemenea, Grindeanu a amintit că în momentul de față mai este în derulare un contract semnat în luna martie a anului 2020 pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Acesta ar urma să fie finalizat la toamnă, urmând apoi proiectarea și execuția autostrăzii.
„Un proiect important este cel legat de autostrada Timişoara – Moraviţa. S-au făcut paşi importanţi, îmi doresc şi există primele contacte, nu e stabilită încă data, mi-aş dori să fie această întâlnire la Timişoara cu omologul sârb astfel încât ultimele semne de întrebare să fie înlăturate. Îmi doresc ca acest proiect să intre în linie dreaptă, să nu mai fie întârziat şi să existe un calendar clar.
În acest moment este în derulare un contract semnat în martie 2020 pentru elaboararea studiului de fezabilitate. Asta înseamnă că pe parcursul anului, în toamnă, ar trebui să se termine acest studiu de fezabilitate şi să intrăm la proiectare şi execuţie. E necesară o întâlnire cu partenerii sârbi pentru a elimina ultimele semne de întrebare care pot bloca acest proiect”, a precizat Sorin Grindeanu, vineri, 21 ianuarie la Timişoara.
Cum va arăta noua autostradă
Mai mult, în ceea ce privește traseul noii autostrăzi, din 11 variante care s-au aflat în lucru, Autostrada A9 Timişoara – Moraviţa este încă în faza realizării studiului de fezabilitate.
Precizăm faptul că încă din luna august 2019, CNAIR şi Ministerul Transporturilor au semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul Autostrada Timişoara-Moraviţa”, aşa încât să poată obţine fondurile nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1.
De asemenea, referitor la valoarea totală a proiectului pentru studiul de fezabilitate, aceasta se ridică de 14.693.042,97 lei şi este finanţat prin POIM 2014-2020. Concret, 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul de Coeziune-10.544.270,83 lei, 15% contribuţia proprie – 1.860.753,67 lei, restul de 2.288.018,47 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Totodată, în cadrul licitației care a avut loc în luna martie 2019, s-au înscris două asocieri de firme care voiau să realizeze studiul de fezabilitate al Autostrăzii Timişoara – Moraviţa, care ar urma să lege România de Serbia, acesta este primul pas concret pe care autorităţile de la Bucureşti l-au făcut pentru realizarea unei conexiuni de mare viteză cu ţara vecină. Licitaţia a fost câştigată de asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA.
În ceea ce privește durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate, acesta este de 32 de luni. Rolul noii autostrăzi este acela de a lega Timişoara de Pancevo, asigurând în acest fel conexiunea rapidă cu capitala Serbiei.
Cristian Matei
Cristian Matei este un jurnalist cu o experiență de peste 8 ani în domeniul știrilor de actualitate, contribuind activ la News24.ro. Specializat în evenimente cotidiene majore, urmărește cu precizie evoluțiile din administrație, justiție și impactul acestora asupra publicului larg. Toate articolele →
Citește și
Cabinetul Mureșan are 169 de voturi declarate și are nevoie de 233 pentru învestire
Două case, o anexă și două mașini, distruse de un incendiu în Ragla
AEP pregătește reguli pentru anticipate, cu un calendar de 75 de zile și un cost estimat la 112-113 milioane de euro
Parteneri Articole recomandate din rețeaua noastră
Lyla
Sucul de varză nu înlocuiește tratamentul pentru gastrită sau ulcer. Când trebuie să mergi la medic
Revista Ioana
Un test în 12 restaurante a găsit în medie 185.000 de bacterii pe meniuri. Ce faci înainte de masă
Financiarul
Gazele se mențin în jur de 460 lei/MWh pe Bursa Română, peste nivelul de circa 380 lei/MWh de la Viena
Dolce Sport
România a terminat pe locul 17 în ambele secțiuni ale Olimpiadei de Șah
GetPony
IMM-urile pot primi până la 300.000 de euro prin e-DRIVE 2026, dar trebuie să păstreze mașinile cinci ani
Bravonet
Connect-R i-a spus Grațielei Agache „Marș la alergat”. Artistul susține că nu a jignit-o